Guvernul României a aprobat, la propunerea Ministerului de Finanțe (MF), prelungirea plafonării polițelor RCA până la sfârșitul anului 2024, în scopul stabilizării pieței asigurărilor și evitării creșterii tarifelor. Această măsură vine în contextul unor noi stimulente fiscale destinate investițiilor în cercetare-dezvoltare, măsuri menite să susțină inovarea și să atragă investiții în sectoare strategice. De asemenea, un parteneriat cu Poșta Română va facilita comunicarea cu contribuabilii în ceea ce privește amnistia fiscală, asigurând o informare eficientă și accesibilă.
Astfel, potrivit comunicatului publicat de Ministerul de Finanțe, Executivul a stabilit oportună decizia de a prelungi, pentru încă trei luni, măsura dispusă în urma recomandării Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), pentru a preveni atât apariția unor dezechilibre în piaţa asigurărilor, precum și creșterea tarifelor la polițele auto. Potrivit sursei citate, Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului de Finanțe, următoarele măsuri: extinderea stimulentelor fiscale pentru investițiile în activități de cercetare-dezvoltare; plafonarea tarifelor RCA până la finalul acestui an; un parteneriat între MF/ANAF și Poșta Română pentru promovarea facilităților acordate prin OUG 107/2024 privind amnistia fiscală.
”Extinderea stimulentelor fiscale pentru investițiile în cercetare-dezvoltare este un pas esențial pentru consolidarea competitivității României în sectoare strategice, având impact direct asupra inovării și progresului tehnologic. Prin această inițiativă, vrem să atragem mai multe investiții în industrii de vârf și să creăm un mediu propice pentru dezvoltarea unor noi soluții tehnologice. În ceea ce privește plafonarea tarifelor RCA până la finalul anului, se impunea această decizie pentru a preveni creșterea necontrolată a costurilor, până la adoptatea unor noi reglementări în domeniu. Cât despre parteneriatul cu Poșta, dat fiind timpul limitat avut la dispoziție, ne va fi de mare folos pentru o comunicare eficientă cu potențialii beneficiari persoane fizice, care să primească într-un mod facil și simplificat detalii despre prevederile ordonanței. Ei vor putea să beneficieze de această facilitate fără să fie nevoie să se deplaseze de la domiciliu”, a subliniat ministrul Marcel Boloș, potrivit comunicatului publicat miercuri.
Dezvoltarea domeniului de cercetare-dezvoltare
Proiectul este susținut și realizat în urma consultărilor cu mediul de afaceri, prin actul normativ aprobat, fiind o formă prin care MF continuă stimularea activităților de cercetare-dezvoltare desfășurate de marile întreprinderi care plătesc impozitul minim pe cifra de afaceri, începând cu anul 2024.
Prin actul normativ se reglementează scăderea din impozitul minim pe cifra de afaceri a valorii obținute prin aplicarea cotei de 16% asupra cuantumului reprezentând deducerea suplimentară de 50% aplicată cheltuielilor eligibile pentru activitățile de cercetare-dezvoltare.
Având în vedere că rezultatul fiscal al anului 2024 încă nu a fost definitivat, facilitatea se va aplica și pentru determinarea impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri aferent anului fiscal 2024/anului fiscal modificat care începe în anul 2024.
Potrivit sursei citate, efectul stimulativ al măsurii va consta în:
- reinvestirea fondurilor deduse în cercetare-dezvoltare;
- creșterea investițiilor și cheltuielilor aferente activităților de cercetare-dezvoltare;
- atragerea de noi proiecte de cercetare-dezvoltare în România;
- recunoașterea activităților de cercetare-dezvoltare ca fiind într-adevăr de importanță strategică.
Tarifele polițelor de asigurare obligatorie rămân plafonate până la 31 decembrie 2024
”Proiectul Hotărâre de Guvern, elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), și promovat de MF, reglementează prelungirea până la 31.12.2024 a prevederilor art. 1 alin. (2) și (4) din HG nr.1326/2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime şi a altor măsuri aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule şi de tramvaie. Măsura este necesară pentru stabilizarea graduală a pieței de asigurări RCA în vederea evitării efectelor negative în alte sectoare ale economiei.
Astfel, prin HG nr.1326/2023, tarifele de primă maxime au fost stabilite la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 28 februarie 2023, care pot fi ajustate cu un procent de maximum 6,8%, și sunt valabile pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare a hotărârii. Tarifele se aplică în cazul contractelor RCA încheiate după data intrării în vigoare a hotărârii”, potrivit comunicatului publicat de cei de la Ministerul de Finanțe.
Comisioanele de distribuție aferente contractelor RCA se limitează la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuție pentru o perioadă de 3 luni de la data intrării în vigoare hotărârii.
Calculul despăgubirii are în vedere un tarif ce nu poate depăși tariful mediu practicat de reprezentanțele rent-a-car ce oferă servicii de închiriere de autoturisme fãrã conducãtor auto și se acordã numai în situația în care vehiculul avariat nu mai poate fi utilizat din punct de vedere tehnic.
Perioada maximã pentru care se pot acorda despãgubirile mai sus menționate este de 30 de zile, fie de la data eliberãrii autorizației de reparație de cãtre unitãțile Poliției Române, fie de la data eliberãrii documentului de intrare în reparație eliberat de cãtre asigurãtorul RCA. Termenul va putea fi prelungit numai cu aprobarea asigurãtorului RCA în situații justificate, probate cu documente.
În cazul vehiculelor care se încadreazã în situația de daună totală economicã, despãgubirile acoperã perioada cuprinsã între data constatãrii avariilor și data înaintãrii ofertei de despãgubire, cu respectarea termenelor prevãzute de Legea nr. 132/2017, cu modificãrile și completãrile ulterioare. În acest caz, valoarea despãgubirii reprezentând acoperirea costurilor de înlocuire temporarã a vehiculului avariat nu poate depãși 25% din valoarea de piațã a vehiculului avariat.
Parteneriat cu Poșta Română pentru promovarea facilităților fiscale
Actul normativ stabilește că ANAF va încheia o convenție cu Poșta Română prin care serviciile de tipărire, împlicuire şi comunicare cu confirmare de primire către contribuabili a documentelor necesare accesării facilităţilor fiscale prevăzute în ordonanţa privind amnistia fiscală (OUG nr. 107/2024 să fie furnizate de către Poșta Română.
Astfel, prin intermediul Companiei Poșta Română, contribuabilii vor primi la domiciliu:
- scrisoarea de informare privind beneficiile şi condiţiile de accesare a facilităților fiscale, inclusiv cuantumul total al obligaţiilor bugetare restante la data de 31 august 2024, din care, defalcat, valoarea acestora ce trebuie plătită şi, respectiv, valoarea care poate face obiectul anulării;
- modelul „Notificării privind intenţia de a beneficia de anulare a unor obligaţii bugetare”;
- modelul „Cererii privind anularea unor obligaţii bugetare”.
De asemenea, factorii poștali vor prelua de la domiciliul contribuabilului, plicul care conţine „Notificarea privind intenţia de a beneficia de anulare a unor obligaţii bugetare” şi expedierea acestuia către organul fiscal central competent în administrarea obligaţiilor fiscale datorate de contribuabilul de la care a fost preluat.
Poşta Română va putea încasa prin mijloacele legale de plată, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poştal, sumele aferente obligaţiilor bugetare ce trebuie achitate în vederea accesării facilităţilor fiscale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024, în cazul contribuabililor care optează pentru plata acestor obligaţii în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare.
Măsura este necesară, întrucât, din analiza efectuată la nivelul Ministerului Finanțelor s-a constatat că serviciile de tipărire şi implicuire a documentelor necesare informării contribuabililor cu privire la accesarea facilităţilor fiscale nu pot fi realizate într-un timp suficient astfel încât prin aplicarea prevederilor OUG nr.107/2024 să se asigure maximizarea efectelor aşteptate din perspectiva încasării veniturilor bugetare.
Foto descriptiv. Sursă foto: gov.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
”Dincolo de granițe” și ”Weekend de vis”, la Cinema ”București”