Cod portocaliu de ploi abundente și vânt puternic. Primăria Pitești închide parcurile pentru siguranța cetățenilor

de | 29.09.2024 12:22 | Pitești, Eveniment

Primăria Municipiului Pitești a anunțat că, în urma emiterii unui cod portocaliu de ploi abundente și vânt puternic de către Administrația Națională de Meteorologie, parcurile din oraș vor fi închise temporar. Autoritățile subliniază riscurile semnificative în zonele Lunca Argeșului și Parcul Trivale și solicită cetățenilor să ia măsuri de precauție pentru a se proteja de condițiile meteorologice severe. Este esențial ca locuitorii să evite deplasările neesențiale și să rămână informați cu privire la instrucțiunile oficiale.

”Primăria Municipiului Pitești informează cetățenii că, începând de astăzi, 29 septembrie, intră în vigoare un cod portocaliu de ploi abundente și vânt puternic emis de Administrația Națională de Meteorologie. În acest context, pentru siguranța tuturor, parcurile din oraș (Lunca Argeșului, Ștrand, Trivale) vor fi închise temporar până la îmbunătățirea condițiilor meteorologice.

Echipele ADP, Salpitflor, SPEP, Salubritate și Apă Canal vor fi pregătite să intervină prompt pentru a gestiona eventualele situații de urgență și a menține siguranța cetățenilor”, transmit reprezentanții administrației locale din Pitești.

Iată și măsurile de prevenție pentru cetățeni transmise de administrația locală:

  • Evitați deplasările neesențiale în aer liber, mai ales în zonele cu vegetație sau clădiri înalte.

Atragem atenția că Parcul Trivale și Lunca Argeșului sunt zone cu risc crescut!

  • Parcați autovehiculele la distanță de copaci, stâlpi de electricitate sau alte structuri care ar putea fi afectate de vânt puternic.
  • Asigurați ferestrele, ușile și balconul locuinței, pentru a preveni eventuale pagube materiale.
  • Îndepărtați obiectele de pe terase sau balcoane care ar putea fi luate de vânt.
  • Evitați zonele inundabile și nu încercați să traversați ape curgătoare sau zone acoperite de apă cu autoturismul sau pe jos.
  • Urmăriți comunicările oficiale și respectați instrucțiunile autorităților.

Vă rugăm ca pe tot parcursul codului portocaliu de ploi torențiale să rămâneți acasă, dacă nu sunt urgențe!

Platforma națională de pregătire pentru situații de urgență (https://fiipregatit.ro) și aplicația DSU sunt sursele oficiale de unde puteți afla măsurile de comportare ce trebuie adoptate înainte, pe timpul și după producerea unei situații de urgență.

Sursă foto: FB Primăria Municipiului Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Recomandările ISU Argeș în contextul codului portocaliu de ploi torențiale

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Ultimele articole