Cercetări efectuate de polițiști după ce un elev ar fi fost agresat sexual într-o unitate de învățământ

de | 02.10.2024 14:00 | Național, Eveniment

Reprezentanții IPJ Buzău au demarat cercetări după ce un elev ar fi fost agresat sexual în incinta unei unități de învățământ.

Sesizarea a fost făcută de mama minorului agresat.

„Polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Smeeni au fost sesizați de către o femeie despre faptul că fiul său minor ar fi fost agresat.

Din primele discuții purtate de polițiști cu mama care a făcut sesizarea a reieșit că, în timp ce s-ar fi aflat în incinta unei unități de învățământ, în pauza dintre cursuri, fiul său minor ar fi fost agresat sexual de către un alt elev.”, transmit reprezentanții IPJ Buzău.

Oamenii legii desfășoară cercetări sub coordonarea parchetului pentru a stabili dacă aspectele sesizate se confirmă.

„În cauză au fost demarate cercetări, sub coordonarea parchetului, urmând a fi efectuate și expertizele specifice unor astfel de cazuri, conform procedurii, pentru a stabili dacă aspectele sesizate se confirmă și în vederea încadrării juridice a faptei, cu exactitate.

De asemenea, a fost informat Biroul Siguranță Școlară pentru măsuri specifice, conform competențelor.”, se mai arată în informarea transmisă de IPJ Buzău.

 

Foto descriptiv

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Argeș. 3 hectare de teren distruse de flăcări la Călinești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Buzău