ARGEȘ. Trei persoane reținute pentru că ar fi „fabricat” dosare de daune pentru accidente rutiere fictive

de | 08.10.2024 08:41 | Județean, Eveniment, Importante

Ofiterii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Structura Centrală și Serviciul Județean Anticorupție Argeș, la delegarea și sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au pus în executare în ziua de luni, 7 octombrie 2024, un număr de trei mandate de aducere privind trei suspecți, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată și dare de mită în formă continuată.

„În fapt, începând cu anul 2022, unul din cei 3 suspecți – inspector de daune, colaborator al unor societăți de asigurare, a pretins și primit de la cel de-al doilea suspect sume de bani, cu titlu de mită, atât pentru sine, cât și pentru a-i remite celui de-al treilea suspect – reprezentant al unei societăți de daune și riscuri din asigurări, pentru ca primul suspect să întocmească dosare de daună pentru accidente rutiere care în realitate nu au avut loc, iar cel de-al treilea suspect să aprobe acordarea despăgubirilor de la societățile de asigurare în baza dosarelor de daună prezentate de inspectorul de daune. Astfel, inspectorul de daune a remis prin transferuri bancare către reprezentantul societății de daune și riscuri din asigurări mai multe sume de bani cu ocazia aprobării de către acesta a plăților pentru fiecare dosar de daună”, se arată într-un comunicat al Direcției Generale Anticorupție(DGA).

Cei doi suspecți care se ocupau de întocmirea și aprobarea dosarelor de daună, potrivit înțelegerii dintre aceștia trebuiau să primească, în prealabil, de la celălalt suspect un procent de 25% din valoarea despăgubirilor care urmau a fi aprobate.

Aceștia au fost conduși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, în vederea continuării cercetărilor iar ca urmare a probatoriului administrat, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpaților pentru 24 de ore.

tribunalul Argeș decizie

„Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea unor măsuri preventive reprezintă etape şi activităţi de urmărire penală reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, respectiv asigurarea unei bune desfăşurări a procesului penal, activităţi care nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, mai precizează în comunicat reprezentanții DGA.

 

Foto: Facebook Direcția Generală Anticorupție

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Închideri temporare ale circulatiei pe Transfăgărășan în zilele de 8 și 9 octombrie

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole