(Video) Impact între două autoturisme la Albota

de | 12.10.2024 13:02 | Județean, Eveniment, Importante

Un alt accident rutier s-a petrecut în comuna Albota, pe DN 65, acolo unde sunt implicate două autoturisme.

 

Au intervenit la fața locului pompierii de la Detașamentul Bradu cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Două persoane au fost asistate de paramedici însă nu a fost necesar transportul la spital.

Pompierii argeșeni au asigurat măsuri specifice de prevenire a incendiilor.

 

accident masina autoturism Albota Argeș

Foto: ISU Argeș

În condițiile unui carosabil umed și pentru a evita un eveniment rutier conducătorii auto sunt sfătuiți să resptece anumite recomandări:

  • înainte de a pleca la drum să se informeze temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor.
  • să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara acestora, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă.
  • să folosească corespunzător atât sistemul de iluminare-semnalizare cât şi cel de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic.
  • trebuie să păstreze în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri în condiţii de siguranţă.
  • autovehiculul trebuie echipat cu pneuri corespunzătoare;
  • periodic trebuie verificat acumulatorul acestuia.
  • să nu bruscheze comenzile şi să folosească cu preponderenţă frâna de motor;
  • să acţioneze din timp ştergătoarele de parbriz

Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei;

 

Citiți, de asemenea, peanchetaonline.ro:

Două persoane au murit și alte 2 au fost rănite în urma unui accident

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Albota | Argeș | Bradu | DN 65 | DN65 | Vedea