”Ziua Părinţilor de Îngeri”, marcată și la Pitești!

de | 16.10.2024 08:43 | Pitești, Lifestyle

Piteștiul s-a alăturat altor 15 orașe din țară în campania internațională de solidaritate cu părinții care s-au confruntat cu decesul propriilor copii, prin iluminarea clădirii Primăriei în culorile roz și bleu, transmițând, astfel, un mesaj de conștientizare pentru întreaga comunitate locală, cu ocazia „Zilei Părinților de Îngeri“, comemorată pe 15 octombrie.

Din acest an, și România se alătură inițiativei pornite în 2017, din Marea Britanie, de a sprijini familiile ale căror vieți sunt modificate irevocabil de moartea copiilor, adoptând, în iunie 2024, Legea 186/2024 privind instituirea zilei de 15 octombrie ca zi naţională de comemorare a copiilor decedaţi în timpul sarcinii, la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, intitulată „Ziua Părinţilor de Îngeri’”. Conform articolului 2 al acestei legi, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale pot organiza evenimente şi activităţi publice în scopul marcării „Zilei Părinţilor de Îngeri”.

În România, proiectul „Mame cu brațele goale” vorbește în spațiul public despre pierderea de sarcină, pornind de la nevoia acută ca acest subiect să depășească statutul de tabu, iar doliul asociat pierderii de sarcină să fie respectat și însoțit de comunitate. Proiectul a început în Timișoara, în septembrie 2021, ca un proiect artistic, educațional și social, sub umbrela asociației Sinaptica Mehedinți. Mai multe detalii despre proiect sunt disponibile la: https://www.facebook.com/mamecubratelegoale. Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, peste 2,3 milioane de copii mor la naștere sau până la vârsta de un an, în întreaga lume.

Sursă foto: FB Primăria Municipiului PItești.

Citiți,d e asemenea, pe anchetoanline.ro:

”Pitești este orașul din România care beneficiază de cel mai mare număr de sisteme inteligente integrate în cadrul aceluiași proiect”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Marea Britanie | Mehedinți | Pitești | Primăria Municipiului Pitești | Timiș | Timișoara