Intervenție a pompierilor argeșeni, în această dimineață, în cartierul Prundu din municipiul Pitești, după ce o persoană nu a mai putut fi contactată de către apropiați.
Îngrijorați, aceștia au sunat la 112 și au cerut sprijinul salvatorilor pentru a debloca ușa locuinței.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Pitești, cu o autospecială cu scară și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. În sprijin au ajuns și polițiștii.
Salvatorii au reușit să pătrundă în apartament pe un geam rămas deschis, însă în interior au găsit trupul neînsuflețit al unui bărbat d eaproximativ 72 de ani.
Echipajele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-l salva, fiind declarat decesul.
Cauza morții nu este cunoscută deocamdată și urmează să fie stabilită în urma necropsiei. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Foto (descriptiv) Facebook Poliția Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:














