Florin Bogdan Proca își încheie mandatul, noul primar preia conducerea la Berevoești

de | 19.10.2024 15:00 | Județean, Politic

Florin Bogdan Proca, primarul în funcție al comunei Berevoești, își încheie mandatul odată cu depunerea jurământului de către noul primar și Consiliul local.

Evenimentul va avea loc luni, 21 octombrie, când noul primar ales și echipa sa vor prelua oficial atribuțiile pentru noul mandat.

La final de mandat, Florin Bogdan Proca a transmis un mesaj de apreciere către comunitatea pe care a reprezentat-o, subliniind dedicarea cu care a lucrat pentru dezvoltarea comunei. Acesta a mulțumit colegilor din Primărie, consilierilor locali și colaboratorilor pentru rezultatele obținute în timpul mandatului său.

9468e78b b977 4199 a7ee 5d19a1916f5b - Florin Bogdan Proca își încheie mandatul, noul primar preia conducerea la Berevoești

Totodată, i-a urat succes noului primar și consilierilor locali în activitatea lor administrativă, exprimându-și încrederea într-un mandat de succes.

De asemenea, Florin Bogdan Proca le-a dorit sănătate și putere cetățenilor comunei și a încheiat mesajul cu recunoștință și respect pentru întreaga comunitate.

Astfel, la final de mandat vă transmit prin acest mesaj respectul și aprecierea pe care vi le port fiecăruia dintre dumneavoastră .
În funcția de primar am lucrat zi de zi cu dăruire și încredere pentru reușita dezvoltării comunei noastre.
Le mulțumesc tuturor colegilor din Primărie, consilierilor locali și colaboratorilor mei pentru activitatea performantă de care am dat dovadă împreună și fără lipsă de modestie mă declar mulțumit pentru întreaga activitate și pentru proiectele realizate în folosul comunității.
Pentru mine a fost o onoare să fiu primarul dumneavoastră, să mă bucur continuu de toată susținerea și astăzi sunt mândru de tot ce am realizat împreună! Mă rog Bunului Dumnezeu să fiți mereu sănătoși, puternici și uniți ! Noului primar și consilierilor locali aleși, le doresc un mandat de succes, un mandat de dezvoltare și eficiență administrativă. ”, a transmis Florin Bogdan Proca

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Festivalul Național de Muzică Lăutărească Veche ZAVAIDOC, ediția a XVII-a: etapa înscrierilor la concurs!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Berevoești | Florin Bogdan Proca | Zavaidoc

Ultimele articole