Urmărire ca-n filme pe DN 1 după ce un elvețian de 19 ani, fără permis, a furat o mașină

de | 20.10.2024 20:10 | Național, Eveniment

Un cetățean elvețian în vârstă de 19 ani, fără permis de conducere și posibil aflat sub influența substanțelor psihoactive, a furat astăzi un autoturism din municipiul Făgăraș, județul Brașov și a plecat la plimbare cu el.

Conform Antena 3 CNN, tânărul a reușit să conducă aproximativ 100 de kilometri până să fie depistat de polițiști în județul Sibiu.

Proprietarul autoturismului a sesizat Poliția Municipiului Făgăraș în jurul orei 10:30, semnalând furtul vehiculului parcat pe un teren din zona periferică a orașului. Imediat după primirea sesizării, polițiștii au demarat verificările și au stabilit că autoturismul furat a fost condus pe DN 1 în direcția județului Sibiu.

Poliția din Sibiu a fost informată și, în jurul orei 11:00, datele referitoare la vehicul au fost comunicate echipajelor din teren. Autoturismul a fost observat pe DN 1, în zona Veștem – Șelimbăr.

La data de 20 octombrie 2024, în jurul orei 10:30, Poliţia Municipiului Făgăraş a fost sesizată de către deţinătorul unui autovehicul, care semnala faptul că i-ar fi fost sustras autoturismul pe care îl parcase pe un teren situat în zona periferică a municipiului Făgăraş.

În urma primelor verificări, pe care poliţiştii le-au efectuat imediat ce au primit sesizarea, s-a stabilit faptul că, după ce ar fi fost sustras, autoturismul a fost condus pe DN 1, pe direcţia judeţului Sibiu, astfel că s-a procedat la informarea colegilor din judeţul vecin cu privire la eveniment, în cauză fiind declanşată acţiunea ‘Năvodul’.

În jurul orei 11:00, după ce au fost comunicate tuturor echipajelor din teren a datelor autovehiculului aflat în atenţie, acesta a fost observat pe DN1, pe sectorul de drum Veştem – Şelimbăr”, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

Deși șoferul a fost somat să oprească, acesta nu a respectat semnalele polițiștilor, ducând la o urmărire în trafic. Tânărul a fost blocat pe o stradă din localitatea Șelimbăr.

După verificarea documentelor, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere. În urma testării cu aparatele de detecție, rezultatul a fost pozitiv pentru o substanță psihoactivă. Prin urmare, tânărul a fost dus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor în sânge.

Poliția continuă cercetările, iar în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru furt în scop de folosință și infracțiuni la regimul rutier.

Foto descriptiv Poliția Română

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Bernadette Szocs și Sofia Polcanova, din nou pe podiumul european la tenis de masă

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: DN 1 | DN1 | Sibiu