Contabilă de la MAE, acuzată că a plătit salarii fictive iubitului din Argeș și fiului său vreme de 12 ani

de | 22.10.2024 17:37 | Județean, Eveniment, Național

O contabilă din cadrul Direcției de Salarizare a Ministerului Afacerilor Externe este suspectată că, timp de 12 ani, a virat ilegal salarii către iubitul ei și fiul acestuia, deși aceștia nu au lucrat niciodată în diplomație.

Femeia ar fi început aceste transferuri încă din 2012, iar situația a ieșit la iveală în primăvara acestui an, după o despărțire cu scandal între cei doi.

Potrivit adevarul.ro, iubitul femeii, un fost subofițer de armată din Argeș, și fiul său, angajat al MApN, au primit sume consistente sub formă de salarii, chiar mai mari decât veniturile ministrului de Externe. Frauda, întinsă pe parcursul a 12 ani, a creat un prejudiciu de peste un milion de euro.

Scandalul a fost declanșat când cei doi bărbați au decis să denunțe faptele la Ministerul de Externe și Procuratură, după despărțirea de contabilă. Ca urmare, MAE a sesizat autoritățile, iar dosarul a fost preluat de Secția Parchetelor Militare.

Contabila și-a dat demisia și a dispărut, iar în prezent, MAE a confirmat că „există o cercetare în curs” asupra acestui caz.

Iubitul contabilei susține că a aflat întâmplător că banii care îi intrau în cont erau ai Ministerului de Externe și nu contribuția femeii pentru casa pe care voiau să o ridice împreună.

 A început să îmi trimită undeva la zece mii de lei media, 10 mii, 15 mii de lei, din care eu îmi opream suma de 3.000 de lei pentru mine să îi cheltui, cum ar veni să am un al doilea venit.
Ați lucrat vreodată pentru Ministerul de Externe?
Nu. Nu. Nu. Eu am lucrat la privat până să mă angajez în Armată.”, a declarat Sgp. A. B, denunțător, potrivit stirileprotv.ro

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Ora de iarnă 2024. Anunțul CFR Călători privind mersul trenurilor în noaptea când se schimbă ora

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: