Săptămâna Europeană este unul din cele mai importante evenimente, o campanie anuală de informare care se desfășoară în întreaga UE, sub cordonarea Agenției Europene pentru securitate și sănătate în muncă, transmit reprezentanții ITM Argeș.
Aceștia precizează faptul că Inspecția Muncii s-a alăturat inițiativelor europene pentru promovarea sănătății și securității în muncă, în special în contextul schimbărilor generate de digitalizare iar pentru a marca acest eveniment, ITM Argeș, implicat activ în acțiuni de conștientizare, a organizat în data de 24 octombrie 2024 simpozionul cu tema ”Locuri de muncă sigure și sănătoase – Securitatea și sănătatea în muncă în era digitală”.
În cadrul acestui eveniment angajatori și angajați implicați în sfera securității și sănătății în muncă, au beneficiat din partea inspectorilor de muncă, de informare și îndrumare.
„După cum reiese din pandemia de COVID-19, locurile de muncă digitale au jucat un rol esențial în a permite întreprinderilor să își continue activitatea. Acest lucru a demonstrat capacitatea infrastructurilor digitale de a sprijini munca la distanță, asigurând continuitatea activității. Susținând adaptabilitatea și reziliența sporite, locurile de muncă digitale pot naviga mai eficient prin schimbări, menținând în același timp productivitatea și furnizarea serviciilor,” a mai transmis printr-un comunicat Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș
Iată care au fost temele abordate în cadrul simpozionului:
- Impactul digitalizării asupra sănătății angajaților. Prezentări și discuții despre modul în care digitalizarea influențează sănătatea mentală și fizică a angajaților, de la efectele lucrului în fața ecranelor la riscurile asociate telemuncii;
- Noi riscuri și soluții de securitate cibernetică. Odată cu digitalizarea, crește și vulnerabilitatea la atacuri cibernetice, iar companiile trebuie să ia măsuri pentru a proteja atât datele, cât și angajații implicați în procesele digitale;
- Reglementări și conformitate. I.T.M. Argeș a subliniat necesitatea ca angajatorii să respecte noile reglementări legale referitoare la telemuncă și sănătatea angajaților în mediul digital;
- Educația și formarea angajaților. S-a accentuat necesitatea pregătirii angajaților pentru a utiliza în siguranță tehnologia la locul de muncă, inclusiv conștientizarea riscurilor și măsurilor de protecție.
De precizat că acest simpozion face parte din inițiativele I.T.M. Argeș de a promova un mediu de lucru sigur și sănătos, adaptat cerințelor erei digitale.
Echipa Inspectoratului Teritorial de Muncă Argeș, coordonată de d-na Inspector șef Anița Maria Neacșu, mulțumește tuturor participanților care au marcat acest eveniment.”
Foto: Facebook ITM Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Amenzi de 145.000 lei pentru angajatorii din Argeș în urma verificărilor ITM