Cristian Gentea – veste importantă pentru cei care locuiesc în cartierul Craiovei

de | 28.10.2024 17:11 | Pitești, Administrație

Veste importantă pentru locuitorii din cartierul Craiovei, zona Tineretului. Primarul Cristian Gentea a făcut acest anunț în cadrul unei emisiuni TV. Potrivit edilului, Termo Calor Confor este pregătită pentru al doilea proiect prin care să investească în panouri solare, din cartierul Războieni, și reprezentanții societății au propus administrației locale să facă un al treilea proiect în zona Tineretului cu fonduri de la bugetul local, iar primarul Cristian Gentea a spus că și-a expirat acordul.

În prima zi a lunii august, Termo Calor Confort SA anunța că a finalizat montarea primului sistem public de panouri solare termice pentru locuințe publice din România, un proiect pilot care dovedește că încălzirea centralizată este o strategie a viitorului. Pe data de 1 august, producătorul și distribuitorul energiei termice în sistem centralizat din Pitești a prezentat public proiectul finalizat – SISTEM DE PANOURI SOLARE PENTRU APĂ CALDĂ DE CONSUM CU APORT PENTRU ÎNCĂLZIRE – de care beneficiază 124 de apartamente din strada Eremia Grigorescu, din blocurile racordate la încălzirea centralizată oferită prin Centrala Termică 206 (PT 206 și PT 205). Atunci reprezentanții administrației locale anunțau că următoarea locație avută în vedere de societatea de termoficare era în cartierul Războieni strada Oituz, mai exact 8 blocuri care aparțin de CT 715, undeva la 500 de apartamente. Iată că primarul Pietștiului, a venit acum cu o veste și mai bună, precizând că al treilea proiect cu fonduri de la bugetul local ar putea fi zona Tineretului.

”Proiectul Termo Calor Confort SA de a produce prin panouri solare apă caldă, pentru blocurile racordate la încălzirea centralizată, continuă la Pitești!

Suntem primul oraș din România care implementează această soluție!

După strada Eremia Grigorescu în care 124 de apartamente beneficiază de noua tehnologie, ne îndreptăm atenția spre alte două zone în care să investim în panouri solare!”, a fost mesajul postat alături de un video, de primarul Piteștiului, Cristian Gentea, pe pagina de Facebook. 

Foto descriptiv. Sursă foto: Primăria Municipiului Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Creștere a infecțiilor respiratorii în România! Aproape 90.000 de cazuri raportate într-o săptămână

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare: