”Trick or treat”. Tradițiile fascinante ale Halloween-ului

de | 31.10.2024 10:20 | Național, Lifestyle

Halloween-ul, sărbătoarea care adună oameni din întreaga lume, inclusiv din România, aduce cu sine costume spectaculoase, tradiții fascinante și obiceiuri vechi de secole. În fiecare an, pe 31 octombrie, pregătirile pentru această noapte a spiritelor sunt intensificate, iar la căutare sunt costumele de vrăjitoare, vampiri și fantome. Originile Halloween-ului datează din vremuri antice, fiind moștenite de la celți și adaptate de-a lungul timpului, iar simbolul dovleacului Jack O’Lantern rămâne unul dintre cele mai cunoscute și iubite elemente ale acestei tradiții.

Potrivit celor de la stiripesurse.ro, Halloween-ul, sărbătoarea care în zilele noastre stârnește entuziasm și imaginație, are rădăcini adânci în istoria veche a Europei. Contrar credinței populare, această sărbătoare nu a apărut în Statele Unite, ci își are originile în vestul Europei, în tradițiile celților. Cunoscută sub numele de Samain în Irlanda și Samonios în Țara Galilor, sărbătoarea era un moment sacru care marca sfârșitul toamnei și începutul unui nou an, fiind oficiată de druizi. De altfel, această noapte misterioasă era temută de oamenii din acele vremuri, deoarece se credea că spiritele răului puteau bântui lumea oamenilor. De altfel, potrivit sursei citate, pentru a combate aceste influențe malefice, celții aprindeau focuri mari și lăsau ușile deschise pentru a permite spiritelor celor decedați să se întoarcă temporar printre cei vii. Mai departe, odată cu influența romanilor și apariția creștinismului, sărbătoarea Samain a fost treptat eclipsată. Papa Bonifaciu al IV-lea a declarat sărbătoarea ca fiind păgână și a instituit Sărbătoarea Tuturor Sfinților, care de-a lungul timpului a fost mutată pe 1 noiembrie. Mai departe, potrivit sursei citate, imigranții irlandezi din secolul al XIX-lea, care au venit în Statele Unite au adus cu ei obiceiurile și credințele tradiționale, dând naștere Halloween-ului pe care îl cunoaștem astăzi. Numele sărbătorii provine din termenul ”All Hallows Eve” sau ”Ajunul Nopții Sfinte”. Un alt simbol al Halloween-ului este Jack O’Lantern – personaj al folclorului irlandez. Legenda spune că Jack, un fierar șiret, a reușit să-l păcălească pe diavol, dar, în cele din urmă, a fost condamnat să rătăcească între cele două lumi, purtând un tăciune aprins într-un nap scobit, asemănător cu dovleacul pe care îl folosim astăzi. Acest felinar simboliza protecția împotriva spiritelor nedorite. În prezent, de Halloweense mulți se costumează și merg la colindat, cerând dulciuri de la vecini și spunând ”Trick or treat” ori participă la diferite petreceri costuimați în diferite personaje. Este bine de menționat că Halloween-ul de astăzi a devenit o celebrare a comunității, a creativității și a imaginației.

Foto descriptiv. Sursă foto: pexels.com

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Super petrecere de Halloween la Club Hush Pitești!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Irlanda