Argeșenii au de unde alege – de la partide strămoșești, la progresiști pro-LGTB

de | 02.11.2024 14:44 | Județean, Din ediția tipărită, Politic

Alegerile parlamentare vor fi ca un fel de șhaorma cu de toate. Dincolo de partidele tradiționale pe care deja le cunoașteți, Biroul Electoral Județean a validat candidaturile depuse de partide despre care ați auzit mai puțin. În timp ce unii candidați vor să ne întoarcă în comunism, alții ar vrea să ne teleporteze în vremea dacilor sau să facem un salt într-un viitor în care cuplurile gay reprezintă o normalitate. Așadar, avem partide pentru toate opțiunile!

Socialiștii vor să ne scape și de UE, și de NATO, și să ne alinieze din nou la cozi

Chiar dacă nu au trecut decât 34 de ani de la Revoluție, încă mai sunt politicieni care ne-ar întoarce… la origini, în socialism. Români Socialistă are candidați la parlament și aici, în Argeș. Vorbim despre o alianță formată din crema partidelor care ne-ar cânta Internaționala: Partidul Socialist Român, Partidul Social Democrat al Muncitorilor şi Partidul Comunist Român Secolul XXI.

La nivel de Argeș, filiala este condusă de omul de afaceri moderate George Rotaru, iar fratele său, ceva mai tânăr și mai plin de vigoare socialistă, conduce partidul la nivel național.

Potrivit celor doi frați socialiști, România era un stat liber în comunism, iar acum și-a pierdut suveranitatea, fiind o colonie europeano-americană.

„România, în cei peste 34 de ani de la lovitura de stat din decembrie 1989 şi peste 17 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, a fost transformată dintr-un stat liber, independent şi suveran, în plină dezvoltare economică, materială, financiară, socială, culturală etc., într-o colonie europeano-americană, prădată, sărăcită, umilită, dezorientată, fără nicio speranţă. România anului 2024, ca membru NATO – alianţă militară aflată în conflict direct cu Rusia, cu trupe străine pe teritoriul naţional, se află într-o situaţie similară cu cea din anul 1939, premergătoare declanşării celui de-al 2-lea război mondial şi riscă să fie târâtă într-un nou război.” – transmit cei doi socialiști de caviar, care nu cred că s-ar întoarce nici la cozile la nimic și nici la închisorile politice. Dar dacă este de speculat sărăcia și lipsa de educație, de ce nu?…

Patrioții Poporului Român ne vor cu fața spre Mama Rusie

Sursă foto: roaep.ro și ediția tipărită

După 2015, când legea partidelor politice s-a modificat, este la îndemâna oricui are încă doi prieteni sau cunoștințe cu aceleași convingeri să înființeze o formațiune politică. De când Simion și Șoșoacă au demonstrat că se poate face politică la nivel înalt dacă ai un stil agresiv și te folosești de mesaje patriotarde și teorii ale conspirației, pe piața politică au apărut nenumărați amatori, dornici să prindă și ei trenul cu gargaragii patrioți care se vor prin Parlament. Așa a apărut și Partidul Patrioții Poporului Român, avându-i drept fondatori pe bihorenii Cristian-Vasile Lască, Andrei-Cristian Boroș și Dănuț-Nicolae Pop, antivacciniști convinși. La fel ca și cei doi frați socialiști, susțin că „UE şi NATO sunt pietrele de moară la gâtul României!”

PPR a încercat și o alianță cu Șoșoacă, doar că aceasta din urmă consideră că partidul nu se ridică la rangul ei de Bruxelles.

În Argeș, s-au găsit doi candidați pe listele pentru parlament: Sorin Bălan pentru Senat și Oana Eftime pentru Camera Deputaților. Amândoi împărtășesc filosofia partidului și propăvăduiesc mesajele antivacciniste, anti-UE și anti-NATO, ultimele mesaje vizând modul în care Uniunea Europeană ar vrea să pună gheara și pe resursele Republicii Moldova pe care rușii încearcă din răsputeri să o salveze de Occidentul întunecat.

Partidul Uniunea Geto-Dacilor – propăvăduiesc viața simplă, dar ar vrea puțin prin parlament

Sursă foto: roaep.ro și ediția tipărită

Pe lista de partide cu candidați validați de BEJ Argeș se numără și Partidul Uniunea Geto-Dacilor, fondat de lectorul universitar argeșean Marinescu Cicerone Nicolaie. Acesta a înființat două organizații-pilot, în Dragoslavele și Dâmbovicioara, în această ultimă localitate poziționându-se pe locul doi ca număr de consilieri. Astăzi, Marinescu Cicerone Nicolaie deschide lista la Camera Deputaților, fiind urmat de Ceaușu Daian Mihai, Vasilica Iulian Mugurel și Neacșu Adriana. Toți și-ar dori nu întoarcerea la comunism, ci un salt în istorie mult mai lung, până în perioada în care strămoșii noștri umblau în ițari, trăiau simplu și sănătos și încă nu fuseseră corupți nici de evrei, nici de legetebei. Partidul argeșean se hrănește cu conferințele lui Dan Puric și crede că, la un moment dat, fie că vrem fie nu, ne vom întoarce la origini.

Un partid cu… SENS opus trendului patriotic

Sănătate Educație Natură și Sustenabilitate – da, acesta este nume de partid. Are mai mult… sens când este citit ca acronim, în speță… Partidul SENS. Debutul partidului a fost destul de fulminant, iar baza acestuia s-a format odată cu susținerea independentului Nicu Ștefănuță la alegerile europarlamentare, independent care a și obținut, în mod surprinzător, un mandat.

„Împreună vrem să formăm o nouă forță politică pentru a reprezenta mișcarea progresistă în România. Luptăm pentru locuințe sociale, terapie decontată, combaterea și adaptarea la schimbările climatice, garantarea dreptului femeii de a decide asupra propriului corp și drepturi egale pentru toți, inclusiv minorități sexuale și etnice.” – este crezul partidului care și-a desemnat candidații la parlament.

Avem, așadar, un partid cu o filosofie opusă celor despre care am vorbit mai sus. Suficient să vă spun că doresc oficializarea parteneriatului civil pentru persoanele gay. Se zvârcolesc geto-dacii în pământ, nu alta!

Majoritatea partidului este formată din tineri voluntari extrem de determinați să schimbe fața politicii românești. SENS-ul acesta seamănă cu USR, în perioada sa romantică, înainte de a fi confiscat și deturnat de băieții „deștepți”.

Partidul îl are ca președinte pe Andrei Macsut, care, conform site-ului partidului, este cercetător, activist politic și social și scriitor. „Românii își doresc o societate progresistă și armonioasă, care prioritizează crizele ecologice și sociale. Generația Egalitate alături de Nicu Ștefănuță și SENS își asumă misiunea de a construi un program politic comun, propunând candidați pentru alegerile parlamentare, reprezentând grupurile vulnerabile ignorate timp de 35 de ani.” – mai transmite conducerea partidului. Am văzut și câteva clipuri pe online, iar tinerii voluntari sunt cât se poate de smart și creativi. Aviz USR, care își poate pierde bună parte dintre simpatizanții pe care i-a dezamăgit în ultimii ani! Mesajele SENS sunt exact mesajele pe care USR le-a deturnat, între timp, acoperindu-le cu excese de patriotism, povești cu familia tradițională și fum de smirnă.

Material realizat de Iulia Bădulescu.

Sursă foto: roaep.ro și ediția tipărită

Citiți. de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Vineri începe campania electorală pentru alegerile prezidențiale

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Bruxelles | Camera Deputaților | Dâmbovicioara | Dragoslavele | educație | NATO | Parlament | Rusia