Laureata Concursului Internațional de Vioară „George Enescu” 2024, solista concertului de joi de la Filarmonica Pitești

de | 04.11.2024 13:24 | Județean, Lifestyle

Filarmonica Pitești organizează joi, 7 noiembrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, primul concert simfonic al lunii. Alături de orchestra simfonică instituției, dirijată de Constantin Grigore, participă, ca solistă, violonista Wakana Kimura (Japonia), laureată a ediției din acest an a Concursului Internațional de Vioară „George Enescu”. Potrivit comunicatului remis presei, în program sunt anunțate: F. Mendelssohn – Uvertura „Hebridele”, Sabina Ulubeanu -„#justacomposer” și P. I. Ceaikovski – „Concertul pentru vioară și orchestră în Re Major”.

Sursă foto: Filarmonica Pitești.

Constantin Grigore

După absolvirea studiilor muzicale în ţară, dirijorul Constantin Grigore a urmat cursurile Academiei de Muzică „Karol Lipinski” din Polonia. A fost îndrumat de Horia Andreescu, Petru Andriesei, Ilarion Ionescu-Galaţi şi Marek Pijarowski (Polonia). A participat la masterclassuri la Malaga, Viena şi Varşovia și a susţinut concerte cu: Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski”, Orchestra Teatrului Naţional de Operetă și Musical din Bucureşti, filarmonicile din Iași, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Craiova, Piteşti, Sibiu, Orchestra Naţională a Republicii Moldova ș.a. În prezent, este dirijorul principal al Orchestrei „Camerata Regală” și al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București.

Sursă foto: Filarmonica Pitești.

Wakana Kimura

Născută în Takarazuka (Japonia), Wakana Kimura a început să cânte la vioară la patru ani. A studiat la Academia Internațională „Forum Musikae” din Madrid, la Academia Internațională de Vară a Universității „Mozarteum” și la Academia Internațională de Muzică „Orpheus”. Din 2021, studiază vioara cu profesorul Lothar Strauss și din 2022, muzică de cameră cu profesorul Stefan Mendl la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena. A participat la concursuri în Japonia, Italia, Austria, Germania, România, fiind câștigătoare a numeroase premii.

Sursă foto: Filarmonica Pitești.

Sabina Ulubeanu

 

”În epoca contemporană, a fi „doar un compozitor” e cel puțin neobișnuit, dacă nu anacronic.  Hashtagul, #, cel des confundat cu semnul diez, reprezintă aici persistența idealului în haosul zilnic. Hashtagul este acel semn care permite cuvântului să fie transformat în hyperlink, astfel încât să îl poți citi în toate aparițiile sale de pe internet, în contexte cât se poate de diverse, uneori suprinzătoare. Analogia Hashtagului am făcut-o cu creatorul, care își păstrează condiția de creator în orice context l-ar pune viața, în această modernitate ispititoare în care timpul se scurge printre degete, refugiul său fiind tot foaia cu portativele goale care așteaptă să fie umplute, acest refren al vieții compozitorului. Din aceste motive, precum și datorită preocupărilor mele privind timpul și memoria, am ales ca lucrarea #justacomposer să articuleze o formă de quasi Rondosonată de tipul ABACBA. Rondo-ul este forma care apelează cel mai mult la memorie, întărind-o sau contrazicând-o, pentru că aduce  trecutul în prezent și creează permanent o polifonie de timpuri suprapuse”, a punctat Sabina Ulubeanu, potrivit sursei citate.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind 40 de lei sau 30 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

Sursă foto: Filarmonica Pitești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Sănătatea bebelușului tău contează. Screening gratuit al displaziei de șold pentru sugari – Înscrieți-vă acum!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Ultimele articole