(VIDEO) Argeș. Grevă de avertisment a angajaților de la Arhive

de | 04.11.2024 14:38 | Județean, Eveniment

Moment istoric! Azi a avut loc prima grevă din Ministerul Afacerilor Interne! Angajații Arhivelor naționale din toată România au protestat timp de două ore nemulțumiți fiind de faptul că au salarii mici, că lucrează în condiții improprii și, deși au semnalat acest lucru în repetate rânduri, nimeni nu i-a luat în seamă. Ei amenință că dacă nu se vor lua măsuri vor opri activitatea de tot.

În Argeș Arhivele naționale au 14 angajați. Nici nu mai știu de când nu le-au crescut salariile. Nemulțumirile lor sunt aceleași ca ale tuturor angajaților din Arhivele naționale din toată țara.

Greva de avertisment a durat două ore, între 12:00 și 14:00 și a fost declanșată întrucât au eșuat toate negocierile pentru eliminarea discriminării salariale dintre structurile județene și aparatul central al instituției. Oamenii sunt nemulțumiți că abia se descurcă în condițiile în care volumul lor de muncă a crescut chiar și de trei ori având în vedere că în ultima perioadă se cer foarte multe documente.

Clădirea în care lucrează acești oameni este de la jumătatea secolului trecut. Ca să nu plouă prin acoperiș pe documente angajații au pus găleți și ligheane, dar spun că în aceste condiții nu se mai poate, iar aceasta este încă una dintre revendicări.

Foto: captură video

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Weekend plin de accidente! Persoane rănite și mașini distruse

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ministerul Afacerilor Interne