În seara zilei de 4 noiembrie, polițiștii din Pitești au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la un conflict între doi tineri, dintre care unul avea asupra sa un pistol. La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, care a stabilit că starea conflictuală a avut loc între doi minori de 15 ani, ambii din Pitești.
De asemenea, oamenii legii au descoperit că unul dintre minori deținea un pistol de tip airsoft, care nu avea încărcător.
Prin urmare, cei doi tineri au fost duși la sediul poliției, unde au fost chemați și părinților lor pentru a discuta despre incident.
În prezența părinților, minorii au fost informați despre prevederile legale aplicabile, însă niciunul dintre ei nu a formulat plângere.
Potrivit IPJ Argeș, arma găsită asupra minorului face parte din categoria armelor neletale, nesupuse autorizării.
Ca urmare a celor constatate, minorul care avea pistolul a fost sancționat contravențional cu o amendă de 1.000,05 lei, conform Legii 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor. De asemenea, arma a fost confiscată de către autorități.
Verificările continuă pentru a stabili întreaga situație de fapt și pentru a lua măsurile legale necesare în acest caz.
Foto: captură video IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Șoferul care a fugit de polițiști și a abandonat mașina într-o pădure la Călinești a fost prins