Arată incredibil! După transformarea Teatrului de Vară în perla Parcului Ștrand, urmează inaugurarea cu Gheorghe Zamfir

de | 07.11.2024 16:39 | Pitești, Administrație, Importante

Astăzi  a avut loc recepția lucrărilor de modernizare a Teatrului de Vară din Parcul Ștrand, un proiect ambițios finalizat cu succes de Filarmonica Pitești. Cu o investiție de 4,4 milioane de lei, teatrul a fost transformat într-un spațiu cultural multifuncțional, pregătit să adăpostească o varietate de evenimente artistice. Inaugurarea oficială, programată pentru 9 noiembrie, va fi marcată de un spectacol special, în prezența regele naiului, Gheorghe Zamfir, care va primi titlul de cetățean de onoare al municipiului.

”Teatrul de vară „Gheorghe Zamfir” este pregătit pentru primul spectacol extraordinar de sâmbătă, 9 noiembrie 2024!

Am recepționat, cu o lună mai devreme, lucrările efectuate în cadrul acestui proiect finanțat de Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației: structură integral refăcută, inclusiv zona destinată publicului, cu aproximativ 500 de locuri disponibile, acoperiș retractabil, ring de dans, finisaje moderne, corpuri de iluminat noi!

Noul Teatrul de Vară va găzdui concerte, spectacole de teatru, proiecții de film, expoziții și multe alte tipuri de evenimente culturale”, a fost mesajul publicat pe pagina de Facebook de. primarul Cristian Gentea. 

Administrația locală din Pitești anunță că astăzi, 7 noiembrie 2024, a avut loc recepția lucrărilor aferente proiectului „Reabilitarea și modernizarea Teatrului de Vară din Parcul Ștrand al Municipiului Pitești”, care au inclus: acoperiș retractabil, ring de dans, finisaje moderne, corpuri de iluminat noi, structură integral refăcută, inclusiv zona destinată publicului, cu aproximativ 500 de locuri disponibile. Filarmonica Pitești a reabilitat și modernizat teatrul cu 4.486.168,93 de lei (4.335.574,6 lei – valoare contract cu TVA, 150.594,33 de lei – cheltuieli neprevăzute), fondurile fiind obținute de la Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (5.171.000 de lei suma aprobată). Lucrările au fost finalizate cu o lună înainte de termenul din contract, realizându-se o economie de 684.831,07 lei.

 Gheorghe Zamfir – ”Cetățean de onoare al municipiului Pitești”

Inaugurarea noului Teatru de Vară va avea loc sâmbătă, 9 noiembrie, și va fi marcată printr-un spectacol extraordinar susținut de orchestra Filarmonicii Pitești, alături de artiști consacrați și de invitatul special al evenimentului, „regele naiului” Gheorghe Zamfir, cel care a dat numele noului teatru. Cu acest prilej festiv, maestrului Gheorghe Zamfir îi va fi acordat titlul de „Cetățean de onoare al municipiului Pitești”.

Sursă foto: Primăria Municipiului Pitesti Sursă foto: Primăria Municipiului Pitesti Sursă foto: Primăria Municipiului Pitesti Sursă foto: Primăria Municipiului Pitesti Sursă foto: Primăria Municipiului Pitesti Sursă foto: Primăria Municipiului Pitesti Sursă foto: Primăria Municipiului Pitesti Sursă foto: Primăria Municipiului Pitesti Sursă foto: Primăria Municipiului Pitesti

Dezvoltat pe o suprafață de 428 mp și conceput ca un obiectiv cultural modern și multifuncțional, Teatrul de Vară „Gheorghe Zamfir” va funcționa sub egida Filarmonicii Pitești și va găzdui concerte, spectacole de teatru, proiecții de film, expoziții și multe alte tipuri de manifestări culturale, oferind noi oportunități de divertisment și de petrecere a timpului liber, atât pentru piteșteni, cât și pentru vizitatorii orașului, mari și mici.

Sursă foto și video: Primăria Municipiului Pitești

Citiți, de asemenea, pe anchetoanline.ro:

Poliția Locală Pitești, alături de preșcolari! Lecții de educație rutieră la Școala Gimnazială „Negru Vodă”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare: