Joi, 7 noiembrie, comuna Bogaţi a avut oaspeţi de seamă: William D. Magwood IV, directorul general al Agenției pentru Energie Nucleară a OECD (Organizația pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică) şi cetăţean de onoare al comunei Bogaţi, a fost primit de către primarul reales Ion Gîrleanu la sediul administraţiei publice locale. Înaltul oaspete a venit însoţit de Daniela Lulache fosta şefă a companiei Nuclearelectrica, în prezent membră în conducerea Agenției pentru Energie Nucleară, şi de prof. univ. dr. Dumitru Chirleşan, prorector al Universității Politehnica București.
Au fost prezenţi şi elevi din Bogaţi, pentru a discuta despre energia nucleară
Scopul vizitei lui William D. Magwood la Bogaţi a fost, pe de o parte, acela de a se reîntâlni cu primarul Ion Gîrleanu şi de a-l felicita pentru câștigarea unui nou mandat şi, pe de altă parte, pentru a analiza împreună cu gazdele noi posibilități de colaborare şi dezvoltare. De altfel, la întâlnire au fost prezenţi şi elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a ai şcolii din localitate, pentru a discuta despre energia nucleară și despre posibilitatea ca tinerii din Bogaţi să ajungă să urmeze o carieră în acest domeniu.
Acțiunea a demonstrat faptul că domnul director al Agenției pentru Energie Nucleară consideră localitatea noastră un loc de suflet, având în vedere faptul că a fost singura deplasare făcută pe teritoriul țării noastre cu ocazia vizitei la Guvernul României.” – a precizat primarul Ion Gîrleanu.
William Magwood a devenit cetăţean de onoare al comunei Bogaţi în anul 2019, după ce cu trei ani înainte s-a îndrăgostit de localitatea argeşeană. De atunci vine în fiecare an la Bogaţi, programându-şi vizitele anuale la Institutul de Cercetări Nucleare de ziua comunei. Pentru că anul acesta nu a putut participa la Ziua Comunei Bogați, înaltul oaspete şi-a exprimat regretul pentru că a lipsit de la sărbătoare şi a dat asigurări că nu va rata evenimentul de anul viitor. William Magwood este director general al Agenției pentru Energie Nucleară a OECD din 2014, anterior fiind comisar în cadrul Comisiei de Reglementare Nucleară a SUA (NRC) şi director al programului de energie nucleară civilă al Guvernului SUA.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Ion Gîrleanu a depus jurământul pentru un nou mandat ca primar al comunei Bogați