Echipa Școlii George Topîrceanu din Mioveni – Campioana Cupei Argeș la Oină

de | 20.11.2024 15:37 | Lifestyle, Mioveni

Echipa Școlii Generale „George Topîrceanu” din Mioveni a strălucit la Cupa Argeș, demonstrând talent și determinare în cadrul competiției de oină dedicată elevilor. Proiectul „Caravana Redescoperă Oina”, organizat sub egida Federației Române de Oină, și-a adunat cei mai buni sportivi din județ, culminând cu finala desfășurată pe terenul școlii gazdă. Astfel, potrivit informării administrației locale din Mioveni, echipa gazdă a reușit să-și adjudedece prima poziție, înscriindu-se astfel pe lista echipelor care vor reprezenta Argeșul în faza superioară a competiției.

Proiectul Caravana ,,Redescoperă Oina’’ realizat de Federația Română de Oină cu sprijinul Consiliul Judetean Argeș și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Argeș și-a desemnat astăzi câștigătoarele, în cadrul finalei ,,CUPEI ARGEŞ’’. Finala, disputată în sistem tur-retur, a fost organizată pe terenul de sport al Şcolii Gimnaziale ,,George Topîrceanu” Mioveni, unde s-au înfruntat finalistele zonale, atât la fete cât și la băieți. Finala fetelor s-a jucat între Școala Gimnazială Vrăneşti – Călineşti, câștigătoare a Zonei Curtea de Argeș și echipa Școlii Gimnaziale ,,George Topîrceanu” Mioveni, câștigătoare a Zonei Mioveni. La masculin s-au duelat echipa Școlii Gimnaziale Băiculeşti, câștigătoare a Zonei Curtea de Argeș și echipa Școlii Gimnaziale din Boțești, câștigătoare a Zonei Mioveni.

Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni. Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni. Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni.

Premierea sportivilor a fost făcută de președintele Federației Române de Oină – Nicolae Dobre, secondat de vicepreședinta FRO – Filofteia Dumitru si de către Gheorghe Georgescu – inspector școlar educație fizică și sport din cadrul ISJ Argeș. Cele două echipe câștigătoare vor reprezenta județul la faza superioară a acestei competiții, dedicată exclusiv școlilor si elevilor.

Clasament – CUPA ARGEȘ la oină

Feminin

  • Loc 1 – Școala George Topîrceanu – Mioveni
  • Loc 2 – Școala Vrănești – Călinești
  • Loc 3 – Școala Bălilești

Masculin

  • Loc 1 – Școala Băiculești
  • Loc 2 – Școala Boțești
  • Loc 3 – Școala Bârla

Acest proiect a fost lansat în Argeș pe 4 septembrie 2024 și au participat echipe școlare de oină din 16 localități ale județului.

Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Progrese vizibile la creșa din zona Albina. Primarul: ”Verificăm constant ca proiectul să respecte toate standardele!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Băiculești | Bârla | Boțești | Călinești | educație | Mioveni | Primăria Orașului Mioveni