Într-un mesaj postat pe Facebook, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, anunță că, începând din 2025, românii vor putea călători în SUA fără a mai avea nevoie de viză. Anunțul a venit după ce autoritățile americane au confirmat că România a îndeplinit toate condițiile pentru a intra în programul Visa Waiver.
Acesta a explicat că România a înregistrat în 2024 cea mai scăzută rată de refuz a vizelor, de doar 2,61%, singura condiție pe care o mai aveam de îndeplinit pentru a fi eligibili de a intra în programul Visa Waiver.
Acest rezultat a fost posibil datorită implicării românilor, care au depus 80.000 de solicitări de vize, o cifră record pentru relațiile bilaterale dintre România și SUA.
Ambasadorul Muraru a subliniat că România îndeplinește acum toate cerințele tehnice prevăzute de legislația americană, iar procesul de evaluare este aproape finalizat.
Dragi români de acasă și români din America,
Numărătoarea s-a încheiat! Am trecut linia de sosire!Acum avem și confirmarea – autoritățile americane tocmai au publicat rata de refuz pentru programul american de scutire de vize pentru anul fiscal anterior.România a înregistrat în 2024 cea mai scăzută rată de refuz a vizelor consemnată vreodată – 2,61% – deci, sub procentul de 3% din totalul aplicațiilor pentru vize, singura condiție pe care o mai aveam de îndeplinit pentru a fi eligibili de a intra în programul Visa Waiver.Este o reușită spectaculoasă care nu s-ar fi putut împlini fără mobilizarea exemplară a românilor, care au făcut ca numărul de aplicații să treacă de 80.000 în 2024, un record absolut, cel mai mare număr de solicitări de vize din istoria relației bilaterale cu Statele Unite.Ceea ce am realizat deja ne dă speranță pentru ceea ce putem și trebuie să obținem pe mai departe.Procesul tehnic de evaluare al autorităților americane în privința României este aproape finalizat. Așa cum am mai spus, ne dorim ca procedurile birocratice să fie încheiate cât mai curând, iar intrarea efectivă în program să se facă în următoarele luni.Putem fi mândri de ceea ce am realizat împreună cu prietenii noștri americani.Procesul de aderare a României la programul american de scutire de vize a fost extrem de integru și de transparent, iar România îndeplinește acum toate condițiile tehnice prevăzute de legislația americană. Pentru seriozitatea și determinarea de care au dat dovadă partenerii români, am primit numeroase aprecieri de la prietenii noștri americani.Așadar, românii vor putea călători din 2025 în Statele Unite fără vize, oferind acestei generații șansa de a face din prietenia cu poporul american una și mai puternică, oportunitatea de a construi un parteneriat și mai prosper.
Aveți grija de voi și pe curând!”, a declarat ambasadorului României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru
Foto descriptiv: ziarulamprenta.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro