Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, concertul simfonic extraordinar Dacika susținut de Mihai Toma (compozitor, sintetizatoare, instrumente de suflat), Diana Jipa (violonistă), Ștefan Doniga (pianist), Antonia Iacob (solistă) și Paul Luculescu (percuționist). Intrarea este liberă.
În program: „Barbu lăutaru”, „Tudorițo nene”, „Mocirița”, „Tezaur folcloric”, „Unde e Târgoviștea”, „Lie Ciocârlie”, „Așa-i românul”, „Cântec despre Bucovina”, „Hora Unirii”, „Flutaka”, „Sun dance”, „Balada” lui Ciprian Porumbescu.
„Dacika este un concept muzical original, impresionant prin capacitatea de a trezi în ascultătorul său emoţia puternică şi inconfundabilă a apartenenţei naţionale, a înţelegerii profunde a spaţiului cultural din care această muzică provine. Unicitatea sa constă în sinceritatea si fantezia cu care compozitorul şi orchestratorul Mihai Toma actualizează expresia muzicală de tip folcloric, integrând-o tendintelor culturale ale prezentului. Stilul muzical abordat este cel al muzicii electronice simfonice monumentale (model Vangelis – J. M. Jarre – Yanni), pornind de la prelucrarea de teme muzicale româneşti de factură populară şi cultă. Orchestraţiile pieselor variază de la utilizarea ritmurilor folclorice combinate cu sunete sintetice şi instrumente etnice, până la texturi sonore liniştitoare, eterice, arată cei de la Filarmonica Pitești în comunicatul remis presei.
Mihai Toma este primul producător de muzică modernă care a participat la Festivalul Internațional „George Enescu”, oferind publicului șase remixuri ale celor mai cunoscute teme ale celebrului compozitor clasic George Enescu: „Enesciada 2015”. Muzica sa combină sunete electronice, ritmuri Chill-Out sau Up-Tempo, percuție etnică și teme populare inspirate din tradițiile românești, precum și din culturile din întreaga lume. Albumul Dacika conține cântece electronice, chillout, world music cu sonorități moderne, spațioase, ritmice și spirituale îmbinând cu grație instrumentele populare românești – fluier, flaut, taragot, vioară – cu sunete sintetice new age și orchestra clasică, fiind apreciat de publicul român și străin”.
Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga sunt primii muzicieni români care au concertat în Antarctica și primii din lume care au suținut, în mai puțin de 100 de zile, concerte pe toate cele șapte continente. În 18 decembrie a.c., la Baza Științifică „Julio Escudero”, s-a desfășurat al doilea mare eveniment public din Antarctica, după concertul susținut, în 2013, de Metallica. „Drumul liberății” al celor doi muzicieni a început pe 7 septembrie, la Bruxelles, și s-a încheiat, pe 18 decembrie, în Antarctica. Diana Jipa și Ștefan Doniga așteaptă omologarea Guinness World Records.
Sursă foto: Filarmonica Pitești.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
La Gala AOA 2024. Primarul Cristian Gentea: ”Asigur mediul de business de efortul nostru susținut”