Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Costești, au reținut în seara zilei de 23 decembrie un tânăr de 20 de ani, din aceeași localitate, cercetat pentru conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
Oamenii legii au demarat cercetările după ce în jurul orei 16:00, tânărul de 20 de ani, care conducea un autoturism pe raza orașului Costești, nu s-ar fi conformat indicațiilor polițistului de a opri, astfel că a fost urmărit pe o distanță de aproximativ 8 km, fiind interceptat pe raza comunei Buzoești.
Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat că tânărul nu ar avea dreptul de a conduce nici o categorie de vehicule.
În urma probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reținut pentru 24 deore urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Polițiștii argeșeni informează că cercetările în acest caz sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor săvârșirii infracțiunii.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(Video) Incendiu puternic lângă o benzinărie din Pitești. Clădire înghițită de flăcări!