O biserica veche de aproximativ 200 de ani, a ars în localitatea Cerbu din comuna Albota, astăzi, în ziua de Crăciun.
O persoană care se întorcea de la cimitir a vazut ieșind fum și a anunțat pompierii.
La acel moment în biserică se aflau circa 100 de persoane care au iesit cât au putut de repede din lăcaș, unii dintre ei cu atacuri de panica.
Pmpierii argeșeni au intervenit la locul solicitării cu mai multe masini.
„La numărul unic de urgență 112 a fost făcută o sesizare de un incendiu izbucnit la acoperișul unei biserici din comuna Albota.
Intervin la fața locului pompierii cu cinci autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat.”, au anunțat reprezentanții ISU Argeș.
Un număr de opt autospeciale au intervenit în total la stingerea focului.
O femeie din localitate spune că acesta este un semn de la Dumnezeu.
Atenție la lumânările aprinse în biserică dar și în cimitire!
Din cauza vântului se pot întâmpla tragedii.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu degajare mare de fum, la acoperișul lăcașului de cult, pe o suprafață de aproximativ 250 mp.
Paramedicii SMURD au mai asistat o persoană, care prezintă atac de panică.
Niciuna dintre cele două victime nu s-a transportat la spital.
În urma evenimentului a ars acoperișul lăcașului de cult, pe o suprafață de aproximativ 300 mp.
Au fost afectate mobilierul din lemn din interiorul bisericii, dar și picturile de la nivelul tavanului.
Pompierii au reușit să salveze restul construcției, dar și anexele aflate în apropierea acesteia.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este coș, canal/ burlan de fum necurățat de funingine.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(VIDEO) Explozie în Topoloveni! Garsonieră distrusă și zeci de persoane evacuate