Moș Crăciun a adus celor mici jucăriile mult dorite. Însă recomandarea specialiștilor rămâne: ”Nu lăsați bateriile la îndemâna copiilor”. De altfel, cei de la ANPC atrăgeau atenția, înainte de Crăciun, vizavi de bateriile mici, folosite frecvent în unele produse, că pot reprezenta un pericol semnificativ pentru sănătatea celor mici. Riscurile asociate cu înghițirea acestor baterii sunt alarmante, putând duce la blocaje respiratorii grave și la eliberarea de substanțe toxice în organism. Conștientizarea și prevenirea acestui risc devin esențiale, iar părinții sunt încurajați să nu lase bateriile la îndemâna copiilor.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) atrage atenție că bateriile mici, care se regăsesc adesea în jucării și dispozitivele electronice, reprezintă un risc semnificativ pentru sănătatea celor mici. ”Bateriile mici pot fi înghițite, provocând blocaje respiratorii și eliberând substanțe toxice periculoase. În doar câteva ore, pot apărea leziuni interne grave care pot fi fatale.
Sfaturi pentru siguranță:
Nu lăsați bateriile la îndemâna copiilor.
Schimbați bateriile doar ca adult.
Asigurați-vă că bateriile sunt depozitate într-un compartiment sigur, accesibil doar cu un instrument sau prin acțiuni speciale.
Protejați sănătatea celor mici! Distribuiți acest mesaj pentru ca și alți părinți să fie informați”, este mesajul ce se regăsește într-o postare publicată pe pagina de Facebook a ANPC.
Foto descriptiv. Sursă foto: pexels.com
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: