Geniu la 13 ani! Are IQ-ul asemănător cu al lui Einstein

de | 08.01.2025 19:43 | Național, Lifestyle

La doar 13 ani, Robert Zicman, un tânăr cu origini românești stabilit în Marea Britanie, impresionează lumea cu inteligența sa excepțională. Având un IQ de peste 160, comparabil cu cel al lui Albert Einstein, Robert este deja membru al prestigioasei organizații Mensa, care reunește cele mai strălucite minți de pe planetă.

Potrivit Anunțul UK, Robert a demonstrat abilități deosebite încă din copilărie. La vârsta de doi ani a învățat alfabetul, iar la cinci ani citea cărți întregi. La doar șapte ani, a fost acceptat în Mensa, iar la 11 a obținut calificativul A la examenele de Știința Computerelor și Chimie, destinate, de obicei, adolescenților de 18 ani.

Eu mă consider normal, pentru că nu sunt special la absolut tot. Eu nu știu un alt fel de a fi și nu fac diferența a fi așa sau a fi altfel și îmi place viața mea și cum sunt eu! Mintea mea caută tot timpul lucruri noi și mai ales dacă e legat de fizică, mecanică, chimie sau electronică și asta se întâmplă tot timpul în viața de zi cu zi”, a declarat Robert, citat de digi24.

Copilul a fost la școală, însă, după ce testele de specialitate au demonstrat că Robert este mai inteligent decât 99% dintre copiii de vârsta lui, părinții au hotărât să îl educe acasă. Robert mărturisește că la școală, pur și simplu, se plictisea.

Acum, își dedică timpul studiilor avansate de fizică cuantică și inteligență artificială, pregătindu-se în același timp pentru a pilota avioane în cadrul Royal Air Force.

Nu mai merg la școală, era plictisitor… În schimb, fac cursuri de specializare în Fizica Cuantică și în Inteligența Artificială. În plus, m-am înscris la Royal Air Force (RAF), unde învăț să pilotez avioane”, a spus Robert Zicman, potrivit sursei citate

Robert a participat la numeroase olimpiade și concursuri, întorcându-se de fiecare dată cu medalii. Este multiplu campion al Marii Britanii la robotică și a obținut numeroase distincții la competiții de inventică.

Recent, el a obținut locul cinci la un concurs internațional renumit de robotică din China.

Deși este născut în Marea Britanie, tânărul se simte profund legat de România, țara părinților săi, originari din Iași și Bacău.

Îmi place foarte mult sa merg in Romania, este o tara superba, cu aer curat, am vizitat foarte multe locuri de o frumusete naturala incredibila. Imi place sa vad cum se face vinul, cum se mulge o vaca, imi plac sarmalele, muntii si apele Romaniei. Am fost si cu colindul în zona Moldovei, a fost o experienta de neuitat. Romanii sunt calzi si prietenoși, dar uneori sunt cam triști”, a spus Robert Zicman pentru Anuntul UK.

Foto: Facebook Anunțul UK

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Încă un accident în Pitești! Impact între două mașini pe Calea Craiovei

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bacău | China | Iași | Marea Britanie | Târgu-Ocna | Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”

Ultimele articole