Ministrul Mediului Mircea Fechet a semnat un proiect care propune prelungirea perioadei de implementare a Programului Casa Verde Fotovoltaice 2023. Această măsură vine în sprijinul cetățenilor care s-au confruntat cu întârzieri în obținerea certificatelor de racordare și cu probleme legate de instalatorii necorespunzători. Proiectul oferă soluții pentru a facilita accesul la finanțare și pentru a proteja interesele beneficiarilor.
Proiectul de Ordin de modificare a Ghidului de finanțare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 propune prelungirea perioadei de implementare a proiectelor începute în 2023, având în vedere dificultățile întâmpinate de beneficiari în obținerea certificatelor de racordare. Întârzierile, chiar și de câteva luni, au fost cauzate, în principal, de perioada lungă necesară emiterii certificatelor de către distribuitorii de energie și de livrarea întârziată a contoarelor cu dublu sens.
Ordinul vizează două situații, a subliniat Mircea Fechet: ”Prima dintre ele se referă la beneficiarii care și-au instalat panourile fotovoltaice, dar care încă nu au obținut certificatul de racordare. Sunt unii distribuitori de energie care întârzie nepermis de mult cu eliberarea acestui certificat și, în lipsa acestuia, nu putem deconta finanțarea, iar firma care a montat panourile fotovoltaice nu-și poate recupera investiția.
A doua categorie este reprezentată de beneficiarii care au contactat un instalator «țepar», care nu s-a prezentat să instaleze panourile până la finalul lunii decembrie 2024. Pentru românii care au avut ghinionul să colaboreze cu astfel de «țepari », am decis ca, prin acest ordin, să le mai acordăm 6 luni pentru a schimba instalatorul. Primim foarte multe sesizări la minister și ne vom asigura că astfel de instalatori neserioși nu vor mai avea acces la programe de finanțare prin AFM sau MMAP în viitor”.
Modificările propuse includ:
- extinderea duratei de implementare a proiectelor la 18 luni pentru beneficiarii care fac dovada solicitării certificatului de racordare în termenul inițial de 12 luni;
- flexibilizarea condițiilor privind instalatorii, prin permiterea schimbării instalatorului pentru a doua oară, după aprobarea proiectului;
- prelungirea termenului de implementare la 6 luni pentru beneficiarii care au selectat un alt instalator ulterior aprobării proiectului.
Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Ministerul Mediului.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
S-au pus în vânzare biletele. Puteți să vă rezervați locul la conferința dr. Cristian Andrei!