Înaltpreasfințitul Calinic face recuperare la Spitalul „Sfântul Nicolae” din Pitești

de | 19.01.2025 13:32 | Din ediția tipărită, Județean, Lifestyle

  • Întâiul ierarh al Argeșului și Muscelului laudă munca specialiștilor

Anul trecut, chiar de ziua sa de naștere, pe 6 iunie, când a împlinit 80 de ani, Înaltpreasfințitul Calinic avea să sufere și o intervenție chirurgicală la piciorul stâng. Cu câteva zile înainte, IPS Calinic, arhiepiscop de Argeș și Muscel, fusese la slujba de sfințire a unei troițe în zona Rucăr-Bran. Acolo a căzut și a suferit o fractură la piciorul stâng. Imediat a fost transportat la Spitalul Județean, iar echipa care l-a consultat a decis că este mai bine ca IPS Calinic să fie transportat la Spitalul Floreasca din Capitală. Acolo a fost operat de către o echipă de profesioniști pentru afecțiunea suferită la rotulă, intervenție chirurgicală care s-a dovedit a fi un succes.

În prezent, Înaltpreasfințitul Calinic, arhiepiscop de Argeș și Muscel, face recuperare medicală la Spitalul „Sfântul Nicolae” din Pitești și este foarte mulțumit de rezultate. De asemenea, întâiul ierarh al Argeșului și Muscelului nu s-a sfiit să laude personalul medical, povestind că aceștia sunt nu numai adevărați profesioniști, ci și niște oameni extrem de empatici și calzi.

Material realizat de Celestina Dobricescu.

Sursă foto: ediția tipărită.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Calinic Argeșeanul: Am fost întotdeauna împotriva chimizării solului și am sfătuit să se folosească îngrășăminte organice

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Capital | Muscel | Pitești | Rucăr | Sfântul Nicolae

Ultimele articole