Fumatul i-a fost fatal! A adormit cu țigara aprinsă, iar locuința a luat foc

de | 31.01.2025 15:38 | Național, Eveniment

Sfârșit tragic pentru un bărbat de 41 de ani din satul Arborea, comuna George Enescu. Și-a pierdut viața în dimineața zilei de astăzi, după ce locuința sa a fost cuprinsă de flăcări.

Potrivit botosani24.ro, incendiul ar fi fost cauzat de faptul că bărbatul a adormit în timp ce fuma.

Flăcările s-au extins imediat, iar vecinii au fost cei care au alertat autoritățile, sunând la 112. Când pompierii au ajuns la fața locului, acoperișul casei ardea deja, alături de încăperea în care se afla bărbatul și o anexă.

La intervenție au participat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, care au acționat cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul lor au venit și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență George Enescu.

Recomandări pentru prevenirea incendiilor cauzate de fumat

Specialiștii ISU atrag atenția asupra pericolelor fumatului în interior și oferă câteva recomandări pentru prevenirea unor astfel de tragedii:
✔️ Folosiți scrumiere stabile, din materiale incombustibile, și adăugați puțină apă pentru a stinge mucurile de țigară.
✔️ Nu fumați în pat sau în fotoliu, mai ales dacă vă simțiți obosiți, deoarece riscați să adormiți și să provocați un incendiu.
✔️ Stingeți complet țigările și nu aruncați mucurile la întâmplare, mai ales în apropierea materialelor inflamabile.

Foto: botosani24.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Atenție în trafic! Sunt anunțate alte 10 transporturi agabaritice pe drumurile din Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole