Ministerul Afacerilor Interne a negociat pentru tinerii polițiști argeșeni apartamente în valoare de 1.267.931,26 lei în blocul G1 din cartierul piteștean Tudor Vladimirescu. Consiliul Local a votat în ședința ordinară de săptămână trecută o hotărâre în acest sens.
Imobilul, care este în prezent abandonat, urmează să fie demolat, iar acolo Primăria va construi apartamente pentru a atrage să vină sau să rămână în Pitești tineri specialiști din diferite domenii.
Întrucât construcția care este în paragină și care va fi demolată a aparținut MAI, reprezentanții Poliției – prin Direcția Generală Logistică – au cerut să fie „despăgubiți” cu un număr de unități locative care să echivaleze suma evaluată la 1.267.931,26 lei, adică aproximativ 253.000 de euro.
Numărul efectiv de apartamente care vor reveni polițiștilor va fi stabilit abia după ce blocul va fi construit și după ce se va face o evaluare, potrivit celor declarate de primarul Cristian Gentea în timpul ședinței Consiliului Local de săptămâna trecută. Judecând însă după valoarea unui apartament cu două camere pe piața liberă, tinerilor polițiști argeșeni li s-ar putea atribui undeva între trei și patru apartamente.
„Este vorba de blocul G1, pe care – atât noi, cât și cetățenii din Tudor Vladimirescu – vrem să îl vedem cât mai curând demolat, ca să trecem la construcția acelui bloc de locuințe pentru tineri specialiști. Ministerul de Interne ne-a informat că valoarea finală a obiectivului este de 1.267.931 lei. Noi am spus că suntem de acord cu valoarea, dar nu să le dăm banii, ci – după ce terminăm blocul – să facem evaluarea și le alocăm un număr de unități locative în funcție de această suma. I-am notificat, ca să putem trece la demolare și, ca atare, solicită (probabil pentru a fi siguri) o hotărâre de Consiliu Local care să gireze această înțelegere.”, a explicat, în timpul ședinței, edilul municipiului Pitești, Cristian Gentea.
Întrebat de consilierul local PNL Răzvan Șerbănoiu despre beneficiarii proiectului privind construirea locuințelor noi din Tudor Vladimirescu, primarul Cristian Gentea a precizat că sunt avuți în vedere tineri specialiști din domeniul sănătății, al educației etc. În ceea ce privește criteriile de departajare pentru acordarea apartamentelor, primarul a declarat că, în cazul polițiștilor, reprezentanții MAI vor pune la dispoziție unitățile locative respective, urmând ca ei să facă demersurile pentru stabilirea condițiilor de selecție a beneficiarilor.
Blocul-fantomă va fi transformat din adăpost pentru aurolaci în locuințe pentru tineri
Blocul G1 din cartierul Tudor Vladimirescu se află în apropierea căii ferate și a firmei Metabet. Imobilul a fost ridicat în urmă cu mai bine de 30 de ani, însă nu a mai fost finalizat și a ajuns să servească drept adăpost pentru oamenii străzii. Prin Hotărârea de guvern nr. 515/ 23.05.2002, blocul a trecut din domeniul privat al statului și din administrarea Ministerului Afacerilor Interne în domeniul privat al municipiului Pitești și în administrarea Consiliului Local Pitești, predarea-preluarea făcându-se pe bază de protocol. În 2019, printr-o hotărâre de Consiliu Local, imobilul a intrat în administrarea Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului.
Acum, municipalitatea pregătește valorificarea respectivului bun în scopul atragerii de specialiști. Blocul G1, cunoscut și ca „blocul-fantomă”, s-a transformat într-o ruină și adăpostește oameni ai străzii, iar peisajul este unul dezolant, locuitorii din zonă dorindu-și ca imobilul să fie demolat.
Locuințele pentru tineri specialiști care urmează a fi realizate în Tudor Vladimirescu vor fi finanțate printr-un proiect finanțat PNRR, în valoare de 7.445.928,34 lei fără TVA, la care se adaugă TVA în valoare de 1.414.726,38 lei.
De altfel, acesta este doar unul dintre obiective asumate de administrația condusă de Cristian Gentea cu privire la susținerea tinerilor care sunt valoroși pentru Pitești.
În timpul campaniei derulate anul trecut, edilul Piteștiului a mai făcut referire la alți 5,5 milioane de euro, bani din PNRR, care urmează să fie investiţi pentru construcţia altor două noi blocuri, cu aceeași destinație, pe strada Smârdan și în Războieni. Acestea vor avea 80 de apartamente şi urmează să fie alocate tinerilor specialişti pe care Piteştiul vrea să îi păstreze acasă sau să îi atragă.
Foto descriptiv. Sursă foto: ediția tipărită.
Citiți, de asemenea, pe anchetoanline.ro:
Breaking News: Gabriel Gherghe, adjunct la Poliția Locală Pitești