Pe A3, București – Ploiești, și DEX Craiova-Pitești se vor deschide benzinării OMW

de | 07.02.2025 12:32 | Național, Economic, Importante

Compania OMV PETROM MARKETING a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru concesionarea unor spații de servicii și parcări de-a lungul autostrăzilor A3 și DEX Craiova-Pitești. Anunțul a fost făcut de Cristian Pistol, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Această concesionare include 12 parcări și spații de servicii, cu perioade de valabilitate cuprinse între 23 și 32 de ani. Amplasate strategic în diverse localități de pe rutele majore, aceste spații vor oferi o gamă variată de dotări, printre care parcări, toalete publice, stații de carburant, spații comerciale și servicii de reîncărcare pentru vehicule electrice.

Sursa foto: FB Cristian Pistol

Cele 12 parcări și spații de servicii au fost concesionate pe perioade cuprinse între 23 de ani și 32 de ani, potrivit șefului CNAIR, Cristian Pistol.

Pe secțiunea de autostradă București – Ploiești (A3), spațiile de serviciu și parcările sunt amplasate în zona localităților:

  • Moara Vlăsiei (stânga/dreapta),
  • Ștefăneștii de Jos, (stânga/dreapta),
  • Gruiu (stânga/dreapta).

Pe secțiunea de autostradă Câmpia Turzii – Gilău (A3), spațiile (stânga/dreapta), în zona Nodului rutier Turda, iar pe secțiunea de autostradă Gilău -Borș (A3), spațiile (stânga/dreapta)sunt amplasate în zona localității Biharia.

Pe drumul expres Craiova – Pitești (DEx12), spațiile sunt poziționate în zona localității Slatina (stânga/dreapta).

Potrivit sursei citate, principalele dotări pe care le vor oferi aceste spații concesionate sunt:

  • Parcări,
  • Toalete publice (inclusiv dușuri),
  • Stații pentru distribuția carburanților,
  • Spații comerciale,
  • Snack bar,
  • Stație reîncărcare vehicule electrice ușoare și grele.

Pe secțiunea Gilău -Borș a A3 va fi amenajată și o parcare securizată, în zona localității Biharia (partea stângă).

Foto descriptiv. Sursă foto: pexels.com și FB Cristian Pistol

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Fostul deputat Cătălin Rădulescu anunță o nouă afacere de familie: o clinică medicală în București

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Câmpia Turzii | Craiova | Cristian Pistol | OMV Petrom | Petrom | Pitești | Ploiești | Slatina

Ultimele articole