Cercetări finalizate de polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9, alin.1, lit.b și lit.c din Legea 241/2005R.
În urma cercetărilor s-a stabilit că, în perioada 2016 – 2018, o societate ar fi declarat achiziții fictive, de la alte 11 societăți, prin introducerea a 395 de facturi fiscale nereale, acțiuni prin care a fost prejudiciat bugetul consoidat al statului, prin neplata impozitului pe profit și a TVA.
Mai mult decât atât în perioada octombrie 2016 – aprilie 2017, societatea ar fi vândut mai multe bunuri imobile, situate pe raza municipiului București și a județului Ilfov, la un preț subevaluat, astfel încât să fie evitată plata taxelor aferente acestor tranzacții imobiliare, se arată într-un comunicat al IPJ Argeș.
Potrivit informațiillor transmise de polițiști prejudiciul, în dauna bugetului general consolidat al statului, este de 780.000 de lei. La această sumă se mai adaugă dobânzi și penalități.
Din suma totală, peste 530.000 de lei au fost recuperați, fiind achitați de inculpații în cauză.
În prezent dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, cu propunere de trimitere în judecată a două persoane fizice, în vârstă de 50, respectiv de 35 de ani, precum și a persoanei juridice.
„Facem precizarea că urmarirea penala este o etapă a procesului penal, care nu poate să înfrângă prezumția de nevinovăție de care beneficiază persoanele în cauză”, mai transmit polițiștii argeșeni.
Foto: gazetadecluj.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Descinderi cu mascați la Radu Pally, șeful de campanie din Argeș a lui Călin Georgescu