Direcția generală antifraudă fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) a început o serie de verificări cu privire la tranzacțiile cu autoturisme de lux achiziționate din Uniunea Europeană. În prima etapă, au fost selectate 30 de persoane fizice care au cumpărat vehicule de lux în valoare totală de 2 milioane de euro, respectiv de valori mai mari de 50.000 de euro fiecare.
Conform ANAF, mai mult de 60% dintre aceste tranzacții au fost efectuate, de fapt, în numerar, pe teritoriul României, de la diverși intermediari (anunțuri online, târguri, la comandă etc), deși documentele de achiziție prezentate păreau a proveni de la persoane fizice sau entități juridice externe. În plus, documentele sugerau că tranzacțiile ar fi avut loc în străinătate, deși plățile efective au fost realizate în România.
Pentru nerespectarea prevederilor legale privind disciplina financiară, autoritățile fiscale au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 450.000 de lei.
În unele cazuri, ANAF a extins verificările asupra persoanelor interpuse sau beneficiarilor de drept ai autoturismelor, solicitând informații suplimentare de la autoritățile fiscale din statele membre ale Uniunii Europene, pentru a verifica veridicitatea documentelor prezentate în procesul de înmatriculare a vehiculelor în România.
Această acțiune va continua și în perioada următoare, urmând ca ANAF să verifice alte 200 de persoane fizice care au achiziționat autoturisme din spațiul intracomunitar și care au efectuat plăți în numerar către intermediari.
ANAF recomandă persoanelor care doresc să cumpere un autovehicul neînmatriculat în România și provenind din Uniunea Europeană să ia măsuri de precauție pentru a evita eventualele probleme legate de legalitatea actelor de achiziție. Neregulile constatate în acest sens pot duce la investigații suplimentare, care pot avea o finalitate judiciară. De asemenea, ANAF subliniază importanța efectuării plăților prin instrumente de plată fără numerar, fiind permise plățile în numerar doar în limita unui plafon de 10.000 lei către o persoană juridică și 50.000 lei între două persoane fizice.
Foto descriptiv viata-libera.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
OMV Petrom externalizează serviciile de transport din zona Piteşti cu tot cu angajaţi