IKEA a transmis astăzi că recheamă o serie de ghirlande luminoase și lămpi cu leduri pentru exterior, din familiile de produse LEDLJUS, SOMMARLÅNKE, STRÅLA, SVARTRÅ și UTSUND, din cauza unui ștecăr care nu îndeplinește standardele de siguranță, existând riscul de electrocutare.
Lista produselor IKEA rechemate în magazine
Potrivit magazinului IKEA sunt rechemate următoarele produse:
- Ghirlandă luminoasă LEDLJUS pentru exterior, culoare neagră, 24 de becuri
- Ghirlandă luminoasă LEDLJUS pentru exterior, culoare neagră, 64 de becuri
- Lampadar SOMMARLÅNKE cu LED-uri, pentru exterior, 100 cm, culoare bej
- Ghirlandă luminoasă SOMMARLÅNKE cu LED-uri, pentru exterior multicolor, 12 becuri
- Ghirlandă luminoasă STRÅLA cu LED-uri, pentru exterior, cu lumină intermitentă de culoare aurie, 24 de becuri în formă de stele
- Perdea luminoasă STRÅLA cu LED-uri pentru exterior, 48 de becuri în formă de stele
- Ghirlandă luminoasă SVARTRÅ cu LED-uri pentru exterior, culoare neagră, 12 becuri
- Ghirlandă luminoasă UTSUND cu LED-uri pentru exterior, culoare neagră, 24 de becuri
Siguranța produselor este o prioritate pentru IKEA și, prin urmare, rechemăm anumite ghirlande luminoase și lămpi cu LED-uri pentru exterior din familiile de produse LEDLJUS, SOMMARLÅNKE, STRÅLA, SVARTRÅ și UTSUND, deoarece ștecărul acestor produse nu îndeplinește un important standard de siguranță, existând riscul de electrocutare.
Pe parcursul dezvoltării lor, produsele IKEA trec printr-un amplu proces de evaluare a riscurilor și sunt testate riguros pentru a ne asigura că respectă cerințele și reglementările aplicabile pe toate piețele în care IKEA își desfășoară activitatea.
Cu toate acestea, am fost informați că un anumit ștecăr utilizat pentru produsele enumerate mai sus nu respectă un important standard de siguranță pentru limitarea pătrunderii apei, din cauza unei erori de fabricație. Prin urmare, toate ghirlandele luminoase și lămpile IKEA cu LED-uri pentru exterior care includ ștecărul vizat sunt rechemate de pe piață.”, transmit reprezentanții magazinului IKEA
Aceste produse pot fi identificate prin codul transformatorului LED ICPSH24-2-IL-1, și prin marcajele de dată ale transformatorului (AASS – an, săptămână): 2138, 2141, 2148, 2209, 2215, 2224, 2231, 2236, 2320, 2326, 2332, 2336, 2347, 2409, 2413, 2421, 2423, 2424, 2426, 2434, 2437 și codul ștecărului SYK-02F.
Produsele cu alte transformatoare LED, cu alte marcaje de dată sau cu un alt ștecăr nu sunt afectate de această rechemare.
IKEA recomandă tuturor clienților care dețin aceste produse să nu le mai folosească și să contacteze compania pentru a solicita rambursarea integrală.
Clienții pot returna produsele vizate în orice magazin IKEA, fără a fi necesară dovada achiziției.
Pentru informatii suplimentare, vă rugăm să vizitați www.ikea.ro sau să contactați IKEA la numărul de telefon 021-407.45.32.
IKEA își cere scuze pentru orice neplăceri pe care le-ar putea cauza această rechemare.”, adaugă reprezentanții magazinului IKEA
Foto descriptiv stiripesurse.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Lucrări de asfaltare pe DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea! Trafic restricționat