Culoare și istorie: O călătorie artistică prin Câmpulung

de | 07.03.2025 12:14 | Câmpulung Muscel, Lifestyle

Muzeul Municipal Câmpulung a pregătit la Secția de Istorie, Artă Plastică și Științele Naturii, expoziția temporară ”Printre dealuri și muscele”. Astfel, potrivit informării publciate, această expoziție reunește lucrări deosebite care surprind frumusețea Câmpulungului și a împrejurimilor sale, așa cum a fost percepută și redată de artiști de renume, dar și de talente emergente. De la priveliștile pitorești ale Dealului Flămânda la semnificația culturală a Pieței și a bisericilor istorice, fiecare tablou ne poartă într-o călătorie vizuală plină de culoare și emoție, reflectând istoria și tradițiile acestei regiuni binecuvântate.

Sursă foto: FB Muzeul Municipal Campulung.

Pe simeze, alături de lucrările unor maeștri, precum: Iosif Iser, Constantin Isachie și Iosif Steurer, veți descoperi și creațiile unor artiști mai puțin cunoscuți, dar la fel de inspirați. care reușesc să surprindă, la fel de bine, maiestuoase coline mărginind localități Aceștia ne poartă printr-o lume de culori și lumină, ilustrând cu sensibilitatea și eleganță peisaje pitorești din: Rucăr, Furnicoși, Curtea de Argeș, Călimănești și alte locuri pline de istorie și farmec. Expozițai poate fi văzută în această lună.

Sursă foto: FB Muzeul Municipal Campulung.

Citiți, de aseemnea, pe anchetaonline.ro:

De sâmbătă, 8 martie bicicletele vor putea fi închiriate din nou la Curtea de Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole