Familia Georgescu declară venituri de asistați social

de | 07.03.2025 13:25 | Politic, Național

Fostul candidat la președinție, Călin Georgescu a recunoscut la un post de televiziune că a mințit inițial legătura cu Horațiu Potra,  potrivit Euronews. Acesta a menționat că motivul a fost de a-l proteja pe acesta dar să se protejeze și pe el.

La solicitarea lui expresă, acum ceva timp, evident că și pentru protecția lui și în special pentru protecția mea, nu puteam să vorbim”, a declarat Călin Georgescu.

Totodată candidatul la alegerile prezidențiale a confirmat că a refuzat protecția SPP, preferând militari din Legiunea Străină coordonați de Marian Burcea.

La emisiunea dumneavoastră, a doua zi, un general – era un om din sistem – a spus foarte clar că așa și trebuia procedat, pentru că este vorba despre siguranța unui om și a unei situații, într-o campanie nu foarte simplă. Deci, era firesc să se întâmple așa”, a adăugat el.

Familia Georgescu declară venituri de asistați social

Familia Georgescu trăia până toamna trecută cu 8.000 de lei pe lună, potrivit newsweek.ro. Din această sumă familia plătea chirie la vila în care locuia și întreținea doi copii.

Potrivit sursei citate Călin Georgescu nu mai încasează bani de la Universitatea din Pitești de anul trecut din luna noiembrie, acesta solicitând concediu fără plată pentru o perioadă de 9 luni, lucru confirmat pentru Newsweek România de Universitatea Politehnica.

„Domnul Călin Georgescu a fost angajat începând cu anul universitar 2022-2023 pe postul de lector universitar de către Universitatea din Pitești.

În acest an universitar domnul Georgescu a solicitat mai multe perioade de suspendare a contractului individual de muncă: 25.11.2024 – 06.12.2024; 09.12.2024 – 08.02.2025; începând cu data de 08.02.2025 domnul lector Călin Georgescu a solicitat suspendarea contractului individual de muncă până la finalul anului universitar în curs.

În prima perioadă de suspendare la solicitarea domnului Călin Georgescu și acceptul domnului director de Departament, cât și al cadrului didactic ce a suplinit, activitățile didactice au fost suplinite colegial, iar în ultimele perioade orele au fost redistribuite la plata cu ora către doi colegi din departament”.

Contrar celor prezentate mai sus Călin Georgescu își continuă campania în mediul online, atât pe TikTok cât și pe Facebook. Sute de pagini, cu sute de mii de urmăritori, îi fac campanie.

Newsweek România a identificat pagini de Facebook cu denumiri precum – „România Noastră”, „Anastasia”, „România Creștină”, „Vise Românești” și multe altele, pagini cu mii sau milioane de urmăritori care, deși inițial urmăreau alte tipuri de postări, acum fac propagandă intensă pro-Călin Georgescu.

Călin Georgescu este însoțit în aparițiile sale de patru gărzi de corp, printre care Marian Burcea, zis Lunetistul, și Florin Roată, cascador. Serviciile unor astfel de bodyguarzi pot costa între 400 și 500 de euro pe zi, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la sursa fondurilor, scrie adevarul.ro

Deși veniturile declarate ale lui Georgescu sunt modeste, acesta afișează un stil de viață extravagant, purtând haine de lux, precum pulovere Mufflon din lână, produse în Germania, cu un preț de aproximativ 1.200 de lei. Totodată, familia sa s-a mutat într-o vilă situată în Mogoșoaia, una dintre cele mai exclusiviste zone de lângă București.

Discrepanța dintre veniturile oficiale și traiul opulent al familiei Georgescu ridică semne de întrebare, la fel și lipsa de transparență în privința surselor de finanțare.

Amintim faptul că Georgescu a pierdut definitiv procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), după ce instanța a respins solicitarea acestuia de a obliga statul român să organizeze turul doi al alegerilor prezidențiale din 2024. Mai multe detalii puteți citi AICI.

 

Foto descriptiv

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(Video) Călin Georgescu: „N-am nevoie de like-uri. Am nevoie să știu că suntem toți uniți pentru aceeași cauză”

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: