Un bărbat a fost găsit mort într-o mașină parcată în Parcul Municipal Vest din Ploiești. Acesta avea 43 de ani.
Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 de Poliție Ploiești au fost sesizați azi, 10 martie a.c., cu privire la faptul că în Parcul Municipal Vest din municipiul Ploiești, într-un autoturism, se află o persoană inconștientă.
În baza sesizării, s-a format o echipă complexă formată din polițiști judiciariști și tehnicieni criminaliști care au constatat faptul că în autoturism se află un bărbat, de 43 de ani, din municipiul Ploiești, care prezenta o plagă înjunghiată”, transmit reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Prahova.
Oamenii legii iau în calcul sinuciderea
Aceștia mai precizează că în urma verificărilor efectuate până în prezent, nu au rezultat indicii de comitere a acestei fapte de către o altă persoană, conturându-se bănuiala rezonabilă de auto-înjunghiere.
Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Prahova în vederea efectuării necropsiei.
Cercetările continuă în acest caz, în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și a tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul.
Bărbatul ar fi ofițer în cadrul Școlii de Agenți de Poliției Vasile Lascăr din Câmpina, potrivit unor surse.
Foto: observatorulph.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Polițist felicitat după ce a demascat și stopat un plan al unui deținut de la Penitenciarul Mioveni