În anul 2020, Anca Baciu a devenit cel mai tânăr primar al României. Într-un mediu al administrației publice care pare a fi dominat de bărbați, tânăra a condus timp de patru ani comuna Corbi, demonstrând că femeile pot fi creditate cu succes în funcții publice, chiar și atunci când vârsta fragedă ar putea părea un dezavantaj. Chiar dacă la începutul mandatului său au existat situații când s-a lovit de scepticismul oamenilor, timpul a demonstrat că are pentru comunitate proiecte și obiective clare, dar și energie și determinare pentru a le implementa. Din anul 2024 ocupă funcția de consilier județean, desfășurându-și activitatea cu același entuziasm și seriozitate.
Anca Baciu este un exemplu clar al unor rezultate vizibile, generate de o activitate condusă de entuziasm, curaj și muncă susținută. Tânăra doamnă se ghidează după valori precum ambiția, dorința de a genera schimbarea, dedicarea totală pentru comunitatea sa, dragostea pentru locurile în care s-a născut, repere care pot constitui un model pentru tinere și femei, dar și pentru generația din care face parte.
Și-a format experiența în managementul privat la nivelul companiei Valcon Roofs, unul dintre cei mai importanți jucători din România pe piața construcțiilor, compania nr. 1 în materie de acoperișuri. Aici, alături de tatăl său, antreprenorul Virgil Baciu și, ulterior, singură – a dobândit valori și abilități esențiale pentru leadeship: viziune, comunicare eficientă, responsabilitate, anduranță la efort, dezvoltare continuă.
Anca Baciu mărturisește că experiența tatălui i-a oferit o bază solidă, dar că acest lucru nu a scutit-o de muncă, fiind nevoită să demonstreze că poate să își facă treaba bine și să își pună propria amprentă.
Femeile au deja un impact puternic în multe domenii unde, în trecut, nu prea aveau loc
Oamenii simt când ești autentic. Nu poți să câștigi încrederea lor doar cu vorbe frumoase, trebuie să fii acolo, să îi asculți și să livrezi rezultate. Nu poți mulțumi pe toată lumea. Oricât ai încerca, mereu vor fi critici. Important e să rămâi corect și să faci ce crezi că e bine pentru comunitate. Faptele vorbesc mai tare decât titlurile. Poți să ai orice funcție, dacă nu faci lucruri concrete, oamenii nu vor avea încredere în tine”, afirmă tânăra doamnă.
Anca Baciu crede că femeile au deja un impact puternic în multe domenii unde, în trecut, nu prea aveau loc. Dar pentru a schimba cu adevărat mentalitățile, reprezentantele sexului frumos trebuie să fie perseverente și să nu se lase descurajate.
În primul rând, cred că succesul nu ar trebui să aibă o definiție fixă, mai ales în domenii unde regulile sunt scrise de mult timp. Femeile au demonstrat deja că pot aduce o altă perspectivă și un alt stil de leadership – mai empatic, mai orientat spre soluții, mai deschis. Este important ca în aceste vremuri femeile să aibă curaj să spună „nu” și să își susțină punctul de vedere. Nu trebuie să fii pe placul tuturor, trebuie doar să știi că ceea ce faci este cinstit. În final, succesul nu înseamnă să te conformezi regulilor impuse de alții, ci să-ți creezi propriul drum și să schimbi regulile astfel încât să funcționeze mai bine pentru toată lumea”, completează domnia-sa.
Să ai încredere în tine și mergi înainte, chiar dacă drumul nu e întotdeauna drept
Tinerelor care își doresc să urmeze o carieră într-un domeniu specializat, Anca Baciu le transmite că trebuie să fie pregătite pentru un drum care nu e mereu ușor, dar care merită din plin. De asemenea, este important să investească în ele, fie că este vorba de studii, cursuri sau experiență practică.
Trebuie ținut cont de faptul că nu există momentul perfect. Dacă apare o oportunitate, trebuie să profite de ea și să fie dispuse să învețe pe parcurs! Trebuie să fie perseverente. Vor fi și momente grele și nu trebuie să renunțe la primul obstacol. Dacă ar fi să rezum totul într-un singur lucru, ar fi acesta: ai încredere în tine și mergi înainte, chiar dacă drumul nu e întotdeauna drept”, afirmă Anca Baciu.
**
Această prezentare este parte a proiectului „Femeile puternice ale Argeșului” – un proiect editorial Ancheta, dedicat prezentării reprezentantelor sexului frumos care – prin determinare, perseverență și viziune – au depășit obstacolele și și-au construit cariere de succes. Doamnele prezentate au reușit să își impună vocea într-o lume adesea dominată de bărbați și – indiferent de domeniul în care activează – sunt modele de inspirație, demonstrând că talentul, munca și ambiția pot transforma orice vis în realitate.
Domniile lor sunt femeile care inspiră, iar această serie de articole reprezintă povești despre curaj și excelență.