Fermele piscicole din ariile protejate primesc compensații de 100 euro/hectar de luciu de apă

de | 14.03.2025 18:41 | Din ediția tipărită, Județean, Lifestyle

  • Premieră în România!

Fermele piscicole aflate în ariile naturale protejate vor primi un sprijin financiar de 100 de euro pe hectar de luciu de apă. Măsura reprezintă o premieră în România, fiind prima dată când fermierii din acest sector beneficiază de compensații pentru activitățile de acvacultură situate în zonele de arii naturale protejate supuse prevederilor restrictive din planurile de management.

Domeniul piscicol e unul în care s-a investit foarte puţin, în care sprijinul din partea statului a fost destul de mic în ultimii 30 de ani şi, drept dovadă, avem foarte puţine ferme piscicole şi suntem nevoiţi să importăm cea mai mare cantitate a peştelui pe care îl consumăm în România. Vom putea plăti, începând de anul acesta, o subvenţie de 100 de euro la fiecare hectar de luciu de apă în fiecare an pentru acele ferme piscicole ce se află în arii naturale protejate şi care au anumite interdicţii.”, a explicat  ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Sorina Marin

Printre cei care au contribuit la elaborarea acestei măsuri este și argeșeanca Sorina Marin, șef serviciu în cadrul Ministerului Mediului.

Am coordonat procesul tehnic de elaborare a hotărârii de guvern pentru a asigura gestionarea durabilă a activităților piscicole aflate sub restricții de mediu și pentru a crește beneficiile conservării biodiversității și protecției apelor.”, a declarat Sorina Marin.

Prin această decizie, Ministerul Mediului îi sprijină pe fermierii afectați de reglementările de mediu și contribuie la protejarea ecosistemelor acvatice, oferind un ajutor esențial pentru continuarea activității piscicole în zonele protejate.

 

Foto: ediția tipărită

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Guvernul dezminte știrile false. România NU intră în război!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole