Azi-noapte, în jurul orei 00:25, un accident rutier grav s-a produs pe DN 5D, în afara localității Frătești, județul Giurgiu. În urma evenimentului, un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au fost rănite, după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat, transmite giurgiuveanul.ro
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un tânăr de 24 de ani, din municipiul Giurgiu, aflat la volanul autoturismului, a intrat cu viteză într-o curbă la stânga, a pierdut controlul volanului, iar mașina s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Impactul a fost devastator, iar pasagerul de 19 ani, aflat pe locul din stânga-spate, a murit pe loc. Conducătorul auto și o adolescentă de 16 ani, pasageră în mașină, au suferit răni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
La data de 16 martie a.c., ora 00.25, pe D.N.5 D, în afara localității Frătești, județul Giurgiu, a avut loc un eveniment rutier, soldat cu rănirea a două persoane și decesul unui tânăr, de 19 ani. Din primele cercetări, a reieșit faptul că, un tânăr, de 24 de ani, din municipiul Giurgiu, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi adaptat viteza de deplasare într-o curbă la stânga, răsturnându-se în afara părții carosabile”, anunță IPJ Giurgiu.
Șoferul a fost testat atât pentru consumul de alcool, cât și pentru substanțe interzise, rezultatele fiind negative. Totuși, acestuia i-au fost prelevate probe biologice la spital, conform procedurilor legale.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
Persoanele rănite au fost transportate la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare privind consumul de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative, fiindu-i recoltate probe biologice de sânge la unitatea spitalicească. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă”, mai transmite IPJ Giurgiu
Foto: giurgiuveanul.ro/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Indisciplina pietonilor și a bicicliștilor-una dintre cauzele accidentelor grave din 2024