Dealer de droguri prins de polițiști și reținut!
A fost vorba despre o persoană de 28 de ani care a fost reţinută pentru trafic de droguri de risc şi mare risc. Pentru imobilizarea sa oamenii legii au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare, executând focuri de avertisment în plan vertical, au transmis astĂzi reprezentanții IPJ Galaţi, potrivit Agepres.
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galaţi au documentat activitatea infracţională a persoanei cercetată pentru trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc, în formă continuată iar din probatoriul administrat în cauză a reieşit că, în perioada noiembrie 2024 – martie 2025, persoana cercetată ar fi procurat, deţinut şi comercializat, în municipiul Bucureşti, diferite cantităţi de droguri de risc şi mare risc (ketamină şi substanţă cristalizată MDMA), conform sursei citate.
„În seara de 16 martie 2025, persoana cercetată a fost depistată în flagrant delict, în municipiul Bucureşti, în timp ce ar fi vândut 34 de comprimate de ecstasy şi aproximativ 13 grame de substanţă MDMA, pentru 3.600 de lei. Precizăm că persoana cercetată s-a sustras de la executarea unei pedepse de 6 luni de închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc şi mare risc, fiind urmărită din luna februarie a acestui an, iar pentru imobilizarea sa, poliţiştii au folosit armamentul din dotare, executând focuri de avertisment în plan vertical”, se menționează într-un comunicat de presă remis de IPJ Galaţi, potrivit Agerpres.
Procurorii D.I.I.CO.T. – Serviciul Teritorial Galaţi au dispus la data de 16 martie reţinerea persoanei cercetate pentru 24 de ore iar în cursul zilei de azi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi, cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Foto descriptiv Poliția Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Tragedie! Un copil de 3 ani și opt luni a murit după ce a căzut de la etajul șapte al unui bloc