Tribunalul Argeș a pronunțat ieri, 17 martie, sentința în cazul celor doi polițiști acuzați că au provocat moartea unui bărbat de 63 de ani în urma unei intervenții în Autogara Pitești, în aprilie 2021.
Agentul Daniel Petruț Drăghici a fost condamnat la 6 ani și 2 luni de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte și purtare abuzivă. Instanța a dispus și interzicerea ocupării unor funcții publice timp de un an după executarea pedepsei.
De asemenea, instanța a dispus și „prelevarea probelor biologice de la inculpatul Drăghici Daniel Petruţ şi introducerea lor în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe”.
În baza art. 38 alin. 2 C.p. şi art. 39 alin. 1 lit. b C.p., contopeşte pedepsele aplicate pentru faptele judecate în prezenta cauză, de 6 ani închisoare şi respectiv, 6 luni închisoare, inculpatul DRĂGHICI DANIEL PETRUŢ urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 2 luni închisoare (pedeapsa cea mai mare 6 ani, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă pedeapsă aplicată 2 luni), în regim de detenţie, potrivit art. 60 C.p. În baza art. 45 alin. 3 lit. a) C. pen., aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.p., constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen., după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale aplicate inculpatului. În temeiul art. 45 alin. 5 cu referire la art. 45 alin. 3 lit. a) C. pen. aplică pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.p. constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa conform art. 65 alin. 3 C.pen., din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul Drăghici Daniel Petruţ şi introducerea lor în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În temeiul art. 404 alin. 4 lit. a) C.pr.pen. raportat la art. 72 alin. (1) C.pen, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Drăghici Daniel Petruţ durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, din data de 18.04.2021 până la data de 15.10.2021.
În schimb, cel de-al doilea polițist, Ilie Florea, a scăpat de pedeapsă, întrucât instanța a constatat că faptele s-au prescris, iar procesul penal împotriva sa a fost încetat.
În temeiul art. 396 alin. 1 ?i 6 rap. la art. 16 alin. 1 lit. f) C.p.p., art. 154 alin. 1 lit. e) C.p. ?i art. 5 C.p., cu referire la art. 155 al. 1 C.p. interpretat prin Deciziile nr. 67/25.10.2022, nr. 16/16.09.2024 şi nr. 37/17.06.2024 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instan?a va dispune încetarea procesului penal fa?ă de inculpatul FLOREA ILIE, ………..în privinţa săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă prev. de art. 296 al. 1 C.p. Ia act că inculpatul Florea Ilie s-a aflat sub imperiul măsurilor preventive ale reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, din data de 18.04.2021 până la data de 15.10.2021.”, se arată în textul deciziei judecătorești
170.000 de lei-daune morale
Tribunalul a stabilit și despăgubiri pentru familia victimei.
Potrivit deciziei, Daniel Petruț Drăghici și Ministerul Afacerilor Interne – Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș trebuie să plătească familiei victimei despăgubiri în valoare totală de 170.000 de lei cu titlu de daune morale, astfel:
- 50.000 de lei pentru Barbu Gherghina (mama victimei),
- 50.000 de lei pentru Barbu Teodora (soția victimei),
- 50.000 de lei pentru Gheorghe Ștefania (sora victimei),
- 20.000 de lei pentru Vasile (fostă Gheorghe) Mihaela Elena (nepoata victimei).
De asemenea, Daniel Drăghici și MAI – IPJ Argeș trebuie să plătească 14.059,04 lei cu titlu de daune materiale, sumă ce acoperă cheltuielile de înmormântare și pomenirile ulterioare.
Tribunalul a mai decis ca Daniel Petruț Drăghici și Ministerul Afacerilor Interne – IPJ Argeș să achite în solidar:
- 4.500 de lei cheltuieli judiciare către stat,
- 2.500 de lei onorariu avocațial pentru Barbu Gherghina și Gheorghe Ștefania,
- 200 de lei onorariu avocațial pentru Barbu Gherghina,
- 164 de lei cheltuieli judiciare pentru Barbu Gherghina, Gheorghe Ștefania și Vasile Mihaela Elena, sumă ce include costurile traducerilor și ale suportului digital folosit ca probă.
Obligă în solidar inculpatul Drăghici Daniel Petruţ şi partea responsabilă civilmente Ministerul Afacerilor Interne Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş la plata în favoarea părţii civile Barbu Gherghina (mama victimei) a unor compensaţii băneşti în cuantum de 50.000 lei cu titlul de daune morale, în favoarea părţii civile Barbu Teodora (soţia victimei) a unor compensaţii băneşti în cuantum de 50.000 lei cu titlul de daune morale, în favoarea părţii civile Gheorghe Ştefania (sora victimei) a unor compensaţii băneşti în cuantum de 50.000 lei cu titlul de daune morale şi în favoarea părţii civile Vasile (fostă Gheorghe) Mihaela Elena (nepoata victimei) a unor compensaţii băneşti în cuantum de 20.000 lei cu titlul de daune morale. Obligă în solidar inculpatul Drăghici Daniel Petruţ şi partea responsabilă civilmente Ministerul Afacerilor Interne I.P.J. Argeş la plata în favoarea părţilor civile Barbu Gherghina, Gheorghe Ştefania şi Vasile (fostă Gheorghe) Mihaela Elena a sumei de 14.059,04 lei cu titlul de daune materiale reprezentând cheltuielile ocazionate de înmormântarea victimei şi de pomenirile ulterioare ale acesteia. În baza art. 397 alin. (1) C.pr.pen. raportat la art. 19 şi art. 25 alin. (1) C.proc.pen., respinge acţiunea civilă iniţiată de părţile civile Barbu Teodora, Gheorghe Ştefania, Barbu Gherghina şi Vasile (fostă Gheorghe) Mihaela Elena împotriva inculpatului Florea Ilie, ca nefondată. În temeiul art. 274 al. 1 şi 3 C.p.p., obligă în solidar inculpatul Drăghici Daniel Petruţ şi partea responsabilă civilmente Ministerul Afacerilor Interne I.P.J. Argeş la plata sumei de 4500 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 3800 lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente inculpatului Drăghici efectuate în faza de urmărire penală. În temeiul art. 276 al. 1 şi 4 C.p.p., obligă în solidar inculpatul Drăghici Daniel Petruţ şi partea responsabilă civilmente Ministerul Afacerilor Interne I.P.J. Argeş la plata către părţile civile Barbu Gherghina şi Gheorghe Ştefania a cheltuielilor judiciare făcute de acestea, în cuantum de 2500 lei reprezentând onorariu avocaţial (potrivit chitanţei nr. 1/25.01.2025). În temeiul art. 276 al. 1 şi 4 C.p.p., obligă în solidar inculpatul Drăghici Daniel Petruţ şi partea responsabilă civilmente Ministerul Afacerilor Interne I.P.J. Argeş la plata către partea civilă Barbu Gherghina a cheltuielilor judiciare făcute de aceasta, în cuantum de 200 lei reprezentând onorariu avocaţial (potrivit chitanţei nr. 41/04.12.2023). În temeiul art. 276 al. 1 şi 4 C.p.p., obligă în solidar inculpatul Drăghici Daniel Petruţ şi partea responsabilă civilmente Ministerul Afacerilor Interne I.P.J. Argeş la plata către părţile civile Barbu Gherghina, Gheorghe Ştefania şi Vasile (fostă Gheorghe) Mihaela Elena a cheltuielilor judiciare făcute de acestea, în cuantum de 164 lei (din care 105 lei reprezintă contravaloarea serviciilor de traducere a înscrisurilor depuse în dovedire f. 65 vol. II şi 59 lei reprezintă contravaloarea unităţii de memorie ataşate la dosar ca suport al înregistrării video depuse în dovedire f. 171 vol. I).”, se arată în minuta instanței
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Ștefania Gheorghe, sora lui bărbatului mort, a declarat că este dezamăgită de soluția dată de Tribunalul Argeș.
Pedeapsa mi se pare mult prea blândă pentru cineva care a luat viața unui om. Ilie Florea este cel care se aude, pe înregistrarea video de la fața locului, cum îi îndeamnă pe colegii lui să dea de pământ cu fratele meu. La dosar, noi am depus chitanțe care arată cheltuieli de peste 30.000 de lei pentru înmormântare și parastase. Instanța a decis că avem dreptul doar la jumătate din această sumă”, a declarat sora victimei, pentru Libertatea.
Cum s-a întâmplat tragedia?
Pe 16 aprilie 2021, un incendiu a izbucnit în bucătăria unui local de lângă Autogara Sud Pitești. Pompierii au intervenit pentru stingerea friteuzei în flăcări, iar echipe mixte de polițiști și jandarmi au evacuat zona. Inginerul Alexandru Barbu, în vârstă de 63 de ani, a refuzat să se îndepărteze de terasa respectivă.
După mai multe refuzuri, poliţiştii Daniel Drăghici şi Ilie Florea l-au imobilizat și l-au trântit la pământ, iar unul dintre oamenii legii i-a pus bătrânului genunchiul pe gât, provocându-i astfel asfixierea. Bărbatul a decedat în scurt timp.
Poliţiştii care l-au imobilizat violent pe pensionar, au stat doar şase zile în arest preventiv. Ulterior, aceştia au fost plasaţi mai multe luni în arest la domiciliu, fiind cercetaţi în libertate din toamna lui 2021.
Foto: ediția tipărită/ arhivă
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Bătrânul mort în Autogara Pitești – subiect în raportul Departamentul de Stat SUA!