Un alt accident grav a avut loc în această dimineață, de data aceasta pe DN 7, acolo unde o persoană și-a pierdut viața.
Potrivit INFOTRAFIC în accident au fost implicate un autoturism și o autoutilitară iar acesta s-a petrecut în afara localității Titu, județul Dâmbovița.
Din păcate, în urma impactului conducătorului autoturismului a decedat iar un pasager din autoutilitară a primit îngrijiri medicale, fiind conștient.
Traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri și se circulă deviat pe DJ 401A (Costeștii din Vale-Mogoșani-Mătăsaru).
La fața locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD.
Conform IPJ Dâmboviţa şoferul care a decedat avea 53 de ani.
„Din primele date, s-a stabilit faptul că un bărbat, de 40 de ani, din comuna Cobia, în timp ce ar fi condus un autovehicul special (vidanjă) pe DN 7, în afara localităţii Titu, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Poiana. În urma impactului, din nefericire, şoferul de 53 de ani a decedat, iar cel de 40 de ani a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, au transmis polițiștii.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro