Un accident rutier în care sunt implicate două vehicule s-a produs în urmĂ cu puțin timp pe Drumul Expres, la km 84-85, pe sensul Slatina – Pitești.
La fața locului intervin pompierii de la Secția Costești cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, alături de două echipaje de la ISU Olt și două ambulanțe SAJ.

Foto: ISU Argeș
În incidentul rutier au fost implicate un autoturism și un autotren.
Paramedicii SMURD asistă trei femei. Acestea sunt conștiente, cooperante.
Traficul în zonă este afectat. Coada de mașini este de cel puțin 10 km pe sensul spre Pitești.
Polițiștii argeșeni au fost sesizați cu privire la un accident pe Drumul Expres 12 Craiova-Pitești, pe raza comunei Lunca Corbului, județul Argeș, în urma unei coliziuni între un TIR și un autoturism.
În urma verificărilor făcute de polițiști a rezultat că un bărbat de 38 de ani, din județul Vrancea, care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă (TIR), ce se deplasa din direcția Slatina spre Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul altor preocupări , a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 76 de ani, din Ploiești, județul Prahova, care oprise neregulamentar, pe banda 1, în aceeași direcție de deplasare.
O femeie de 76 de ani, precum și celelalte două pasagere din acelați autoturism, respectiv o femeie de 64 de ani și o femeie de 73 de ani au suferit leziuni în urma impactului.
Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
Polițiștii rutieri continuă verificările, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
Foto: ISU Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Percheziții în Argeș și în alte localități din țară într-un dosar de spălare a banilor și delapidare