Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat în ultimele 24 de ore acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, cu accent pe combaterea vitezei excesive, în cadrul operațiunii SPEED, parte din Programul Operațiunilor Europene 2025, coordonat de ROADPOL – Organizația Polițiilor Rutiere Europene.
Aceștia au acționat împreună cu structurile de ordine publică în 67 de filtre rutiere, fiind efectuate 262 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe cu efect psihoactiv.
În urma abaterilor constatate polițiștii rutieri au aplicat peste 400 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 100.000 de lei. Totodată au fost reținute 14 permise de conducere și retrase 24 de certificate de înmatriculare.
Polițiștii argeșeni transmit că dintre sancțiunile aplicate, 117 au fost ca urmare a depășirii regimului legal de viteză, iar dintre acestea, 7 abateri s-au constat în depășirea regimului legal cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală, conducătorii auto ce adoptau astfel un comportament cu potențial ridicat de a genera accidente fiind scoși din trafic, prin măsura complementară prevăzută de lege, de reținere a permisului de conducere.
Printre persoanele sancționate din cauza vitezei excesive s-a numărat un bărbat de 54 de ani din Costeși.
Acesta a fost depistat joi, 10 aprilie de polițiștii Formațiunii Rutiere Costești în timp ce conducea un autoturism pe DN 65A, pe raza orașului Costești, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 110 km/h, pe un sector de drum cu limita de 50 de km/h.
În urma abaterii constratate, șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.822,5 lei, conform OUG 195/2002R. Totodată, permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare.
Sursă foto: Facebook MAI
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
ARGEȘ. Bunuri contrafăcute descoperite de polițiștii de la ,,Economic”