Un tânăr de 32 de ani din Mioveni a fost reținut pentru 24 de ore, după ce polițiștii l-au prins conducând un autoturism pe strada 1 Mai din Mioveni, deși se afla sub influența alcoolului și avea permisul suspendat.
Evenimentul a avut loc în seara zilei de 14 aprilie. Șoferul a fost oprit de polițiști pentru un control de rutină.
Potrivit IPJ Argeș, tânărul emana halenă alcoolică și a fost testat aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost dus la spital pentru a i se lua probe de sânge, pentru a se stabili exact cât alcool consumase.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, oamenii legii au constatat că
bărbatul ar fi avut dreptul de a conduce suspendat.
După administrarea probatoriului, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând că în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Mai mult, acesta fusese cercetat și în trecut pentru aceleași infracțiuni.
Menționăm faptul că bărbatul a fost cercetat și în alte două dosare penale, de către polițiștii rutieri din Mioveni, cu privire la comiterea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului și cu dreptul de a conduce suspendat, fapte comise în lunile septembrie respectiv octombrie 2024, cercetările fiind finalizate, iar dosarele fiind înaintate către unitatea de parchet, cu propunere de trimitere în judecată la începutul lunii aprilie 2025.”, transmite IPJ Argeș
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Sfârșit tragic pentru bătrâna din Pitești, dată dispărută! A fost găsită fără viață în Albota