Pentru ca argeșenii să petreacă Sărbătorile Pascale în siguranță, polițiștii argeșeni au fost la datorie, cu efective mărite, în perioada 18 – 21 aprilie. În fiecare zi, peste 300 de polițiști au acționat în teren, asigurând măsuri suplimentare de ordine și siguranță publică.
În această perioadă, au fost sesizate 704 evenimente prin Sistemul Național 112, dintre care 334 au necesitat intervenția polițiștilor la fața locului. Dintre acestea, 45 au fost evenimente rutiere soldate cu pagube materiale, iar 7 au fost accidente care au implicat răniți sau decese.
Totodată, în perioada menționată, au fost legitimate 3.416 persoane, au fost efectuate 240 filtre rutiere, au fost verificate 2.347 de autovehicule și au fost efectuate 1.044 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 1.099 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 280.000 de lei. De asemenea, ei au fost reținut 82 de permise de conducere și au retras 65 de certificate de înmatriculare.
Dintre permisele reținute, 35 au fost pentru viteză excesivă (peste 50 km/h peste limita legală) și 12 pentru consum de alcool.
Foto descriptiv captură video IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
O țigară aruncată la întâmplare a provocat incendiul devastator de la Cetățeni