Informații noi 26 aprilie
Cățelușul se află acum la un cabinet veterinar și urmează să fie operat. Polițiștii l-au găsit pe vinovat, care riscă închisoare de la unu la cinci ani pentru rănirea cu intenție a unui animal. Luni proprietara câinelui va fi audiată la poliție, la fel ca și autorul acestui gest reprobabil.
Fapta bărbatului a generat numeroase reacții în mediul online, în special din partea iubitorilor de animale. Deși mulți au condamnat acțiunea bărbatului, au existat și păreri contrare care susțin că lovirea cățelușului a fost un accident neintenționat.
Soția șoferului a răspuns acuzelor într-o postare pe Facebook, explicând circumstanțele în care a avut loc incidentul. Aceasta a spus că soțul său se afla la volan cu doi copii în mașină, iar unul dintre aceștia vomita, în timp ce celălalt plângea. Într-un moment de panică, bărbatul a încercat să se întoarcă spre copii, ridicând piciorul de pe frână, moment în care cățelușul aflat pe stradă a fost lovit. Soția acestuia a subliniat că șoferul nu a văzut animalul și că nu a intenționat să-l rănească, iar după ce a privit în oglinda retrovizoare și nu a văzut nimic, nu s-a oprit.
În ciuda încercării de a clarifica situația, reacțiile pe rețelele de socializare au continuat, unele dintre ele fiind extrem de dure. În mesajul său, soția bărbatului a povestit că au primit amenințări și hărțuiri, inclusiv mesaje în care copiii lor erau amenințați cu moartea. Aceasta a adăugat că soțul său își regretă acțiunea și va plăti conform legii, iar cazul este acum în atenția poliției.
În urma accidentului, cățelușul a fost rănit grav, suferind fracturi la un picior și la coloană, și urmează să fie operat. Soția șoferului a precizat că animalul nu a murit și a cerut celor care au postat mesaje agresive să înțeleagă că greșelile se întâmplă, iar justiția va decide ce se va întâmpla în continuare.
În continuare, poliția se va ocupa de acest caz și va lua măsurile legale corespunzătoare.
Soțul meu este șoferul care a lovit NEINTENȚIONAT un cățeluș DIN CAUZĂ CĂ avea 2 copii în spate, unul vomita și celălalt plângea că a vomitat pe el, s-a întors la ei în mers și a ridicat piciorul de pe frână, mașina fiind în drive. Mai departe știm ce s-a întâmplat, cățelușul se afla pe stradă întins pe jos, soțul meu nu l-a văzutși pare că a intrat intenționat în el. Când s-a uitat în oglinda retrovizoare nu l-a mai văzut și nu a oprit.
Dar cum să te gândești că un om poate face așa ceva unui suflet și cu copiii în mașină fiind? Cât de nemilos să fii? În ciuda tuturor părerilor negative apărute aici, toți cei care îl cunosc știu ce suflet bun are. Asta este o realitate pe care nu o poate schimba nimeni.
Stăpânul cățelușului știe ce s-a întâmplat, accidentul a fost declarat de câteva zile și doar poliția va hotărî ce va fi mai departe. Nu facebook-ul care s-a hotărât să-l crucifice pt că a făcut o greșeală, cum fac toți oamenii de altfel.
Celor care l-ați / ne-ați făcut criminali dorim să vă spunem că este acasă cățelușul, NU MORT, deci nu există niciun criminal aici, are un picior și coloana fracturate și va fi operat peste 2 săptămâni.Am primit sute de mesaje groaznice, de amenințare și hărțuire. INTENȚIONATE. De la sute de oameni care ne doresc răul / moartea nu doar mie și soțului meu, ci și COPIILOR noștri. Pledați în suflete milostive și doriți răul unor COPII NEVINOVAȚI!
Cea mai mare greșeală a unui om nu este să lovească fără intenție un animăluț, ci SĂ AMENINȚE COPIII UNEI MAME!
El a greșit și îi pare rău, și va plăti cum va hotărî justiția, NU VOI, însă toți cei care ne-ați amenințat copiii, veți ajunge la poliție!
Atașez și câteva poze pt a identificarea ușoară a animalului / animalelor!”, este mesajul postat de soția bărbatului care a călcat cățelul cu mașina
Știrea inițială
Un incident șocant a avut loc în localitatea Bradu, unde un șofer a călcat un cățeluș cu autoturismul și a continuat să-și vadă de drum, fără a se opri. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă, iar filmarea a fost distribuită pe rețelele sociale, stârnind un val de revoltă în rândul locuitorilor și al iubitorilor de animale.
În imagini se vede cum șoferul trece cu autoturismul peste un limitator de viteză, apoi continuă fără să ezite și trece peste patruped, care se afla întins pe carosabil. După impact, bărbatul își vede nestingherit de drum.
Poliția a deschis o anchetă
Cazul a stârnit revolta comunității, iar polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu. Aceștia au demarat o anchetă pentru identificarea șoferului implicat și pentru stabilirea circumstanțelor exacte ale incidentului. Autoritățile vor analiza filmarea și vor lua măsurile legale care se impun.
Conform Legii 205/2004R privind protecția animalelor, rănirea intenționată a unui animal constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu și desfășoară verificări pentru identificarea conducătorului auto și pentru stabilirea situației de fapt, în vederea luării măsurilor legale care se impun.
În acest context, facem precizarea că fapta de rănire cu intenție a animalelor constituie infracțiune, ce se pedepsește cu închisoare de la un an la cinci ani, conform art.25, alin.2 lit.d din Legea 205/2004R privind protecția animalelor.”, transmite IPJ Argeș
Sursă foto: captură video MJ
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Accident grav pe A1! O tânără a murit după ce autoutilitara în care se afla a intrat în parapet