Papa Francisc va fi înmormântat astăzi

de | 26.04.2025 08:35 | Național, Eveniment

Astăzi, 26 aprilie 2025, în Piața Sfântul Petru din Vatican vor avea loc funeraliile Papei Francisc, care a murit luni, la vârsta de 88 de ani.

Potrivit digi24.ro, slujba va avea lor la ora  10:00 (11:00, ora României) și va fi oficiată de aproximativ 4.500 de preoți, 700 de episcopi și 225 de cardinali.

Peste 200.000 de persoane sunt așteptate să participe la ceremonia de înmormântare a Papei Francisc, inclusiv aproximativ 130 de delegații din țări din întreaga lume și 50 de șefi de stat.

Atât bărbații, cât și femeile trebuie să respecte un cod vestimentar.

Codul vestimentar impune bărbaţilor să poarte un costum închis la culoare, cu cravată neagră lungă şi un nasture de aceeaşi culoare pe reverul stâng al sacoului, unde pot fi purtate numai decoraţii ale Vaticanului. Este permisă purtarea cămăşilor albe. Doamnele sunt rugate să poarte rochii lungi negre, mănuşi şi voal. Singurele bijuterii pe care le pot purta sunt un şir de perle.

Patriarhii şi cardinalii trebuie să poarte mitrele albe de damasc, iar arhiepiscopii şi episcopii sunt rugaţi să poarte veşmintele lor tradiţionale, cu brâul şi stola roşie.

Conform dorinței sale, Papa Francisc va fi înmormântat în bazilica papală Santa Maria Maggiore din Roma, un lăcaș dedicat Fecioarei Maria, căreia pontiful i-a fost profund devotat.

În testamentul său, Papa Francisc a cerut să fie înmormântat „în pământ, simplu, fără decoraţiuni particulare” şi doar cu inscripţia numelui său papal în latină: Franciscus.

Ce se întâmplă în România în ziua de doliu național

Guvernul României a declarat ziua de astăzi, 26 aprilie, zi de doliu național, în semn de respect pentru Papa Francisc. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat decizia în cadrul ședinței de Guvern de joi, subliniind că „prezența sa a fost o binecuvântare pentru întreaga umanitate” și că gestul este o recunoaștere a căldurii și deschiderii cu care Suveranul Pontif i-a primit mereu pe români.

În această zi, toate instituțiile și autoritățile publice din România au obligația de a arbora drapelul național în bernă. Acest lucru presupune ca steagul să fie coborât pe jumătate.

Aceeași măsură este valabilă și pentru:sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ de orice grad, instituţiilor de cultură şi misiunilor diplomatice ale României; la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi în aeroporturi, porturi, gări şi autogări; ca pavilion, pe navele de orice fel şi pe alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.

Românii care au arborat steagul României la domiciliul sau la reședința lor trebuie să se supună, de asemenea, acestei măsuri.

În semn de respect pentru Papa Francisc, posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură din România își vor adapta programul în mod corespunzător pe parcursul zilei.

Foto:

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Marcel Ciolacu: „Aprobăm o zi de doliu național în România în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, sâmbătă, pe 26 aprilie”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole