Așa cum a informat primarul Dan Stroe, Primăria Bradu a încheiat un parteneriat cu Asociația Tierhilfe Hoffnung – Adăpostul de Câini Smeura cu obiectivul de a steriliza întregul efectiv de câini aflați pe teritoriul localității.
Prima sesiune din cadrul acestei campanii s-a desfășurat în luna martie, iar pentru luna aprilie au fost stabilite trei sesiuni. Prima a avut loc pe 10 aprilie, iar următoarele două sunt programate pentru 16 aprilie, în parcarea Unității Militare Geamăna, și pentru 30 aprilie, în zona intersecției străzii Tăbăcăriei cu Strada Principală (Magazin).
Pentru informații suplimentare, puteți apela numărul de telefon 0734417376, la care vă va răspunde Bălan Dragoș.
Legea nr. 258/2013 privind protecția și gestionarea câinilor fără stăpân impune obligația sterilizării câinilor metiși, cu excepția celor de rasă cu pedigri, și sancționează nerespectarea acestei măsuri. Conform legislației în vigoare, proprietarii care nu respectă această obligație riscă amenzi cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei. Implementarea corectă a acestei legi contribuie la reducerea abandonului și la o mai bună gestionare a populației canine.
Foto: ediția tipărită
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro